Ștefan Bujor, unul dintre cei mai renumiți haiduci din Moldova secolului al XIX-lea, a devenit o figură legendară datorită curajului său și luptei împotriva nedreptăților sociale. Povestea sa, transmisă prin balade populare și scrieri literare, îl prezintă ca pe un erou al poporului, care jefuia boierii și împărțea averile săracilor. De la originile sale incerte până la execuția sa tragică în 1811, Bujor a rămas un simbol al rezistenței și dreptății, celebrat în folclorul românesc.
Contextul istoric
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române, inclusiv Moldova, se confruntau cu inegalități sociale profunde. Boierii și clasele superioare exercitau o autoritate abuzivă asupra țăranilor, ceea ce a dus la apariția haiducilor – personaje care, deși considerate tâlhari de autorități, erau văzute de popor ca apărători ai dreptății. În acest context, Ștefan Bujor a devenit o figură emblematică, a cărei faimă s-a extins dincolo de granițele Moldovei, ajungând în Muntenia, Oltenia și Transilvania.
Originea și începuturile lui Ștefan Bujor
Originea lui Ștefan Bujor este subiectul a două teorii principale. Unii istorici susțin că s-a născut în Moldova, în zona Bacăului, fiind fiul unei românce pe nume Voicu. Alții afirmă că era originar din Sibiu și s-a stabilit în cartierul Tătărași din Iași, atras de avantajele fiscale și administrative oferite de domnitorul Mihai Șuțu, dar și pentru a scăpa de conscripția militară. Aici s-a căsătorit și a trăit o perioadă într-o căsuță modestă.
Bujor nu era, însă, „plămădit din aluatul celor ce mor de bătrânețe în patul lor”, după cum notează istoricul Eugen Șendrea. Abuzurile boierilor și nedreptățile l-au împins spre haiducie. După ce a fost prins și trimis la ocnă, soția sa a făcut jalbe repetate pentru eliberarea lui. În 1805, domnitorul Alexandru Moruzi l-a iertat, cu condiția ca Bujor să renunțe la haiducie. Totuși, după ce a fost numit vătaf pe moșia boierului Catargiu și bătut crunt pentru o pagubă, Bujor a jurat răzbunare și a fugit în pădure, formând o ceată de 12 tovarăși care i-au jurat credință.
| Caracteristică | Detalii |
|---|---|
| Nume | Ștefan Bujor |
| Perioada activă | Începutul secolului al XIX-lea |
| Origine | Bacău (Moldova) sau Sibiu (Transilvania) |
| Ocupație | Haiduc, fost vătaf |
| Data și locul execuției | 20 ianuarie 1811, Frumoasa, Iași |
Faptele haiducești
Cu ceata sa, Bujor a atacat conacele boierești, casele cămătarilor, negustorilor și ale altor figuri bogate, redistribuind prada către săraci. „Pungile cu bani erau apoi împărțite la săraci, și multe vaci cu vițel erau dăruite la văduve și orfani”, notează sursele. Faima sa a crescut rapid, devenind „cel mai puternic și mai temut haiduc din Moldova”, cu influență în Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania.
Un episod semnificativ al legendei sale este răzbunarea pentru uciderea „fratelui său de cruce”, Gheorghe Ardeleanu, în 1808. Ardeleanu, implicat într-o dispută legată de o femeie pe nume Catrina, a fost ucis la ordinul boierului Gheorghe Caravia, iar trupul său a fost lăsat pradă câinilor. Bujor a organizat o acțiune de răzbunare, adunând martori într-o cârciumă și identificând complicii, precum Loniță Cojocariul și Vasile Vizitiul. Dovezile strânse au dus la arestarea lui Caravia, care a fost judecat și executat prin decapitare la Copou, pe 28 iunie 1810. Mama lui Caravia a fost condamnată la închisoare pe viață, iar complicii săi au fost trimiși la ocnă.
Bujor a continuat să jefuiască boieri, precum Iordache Sturdza, de la care a luat bijuterii și cai, sau boierul Lupașcu din Bacău, căruia i-a returnat o parte din pradă printr-o scrisoare, cerând să nu mai asuprească țăranii. Deși era un haiduc, Bujor evita uciderea victimelor, preferând să-i pedepsească prin umilire sau confiscarea averilor.
Capturarea și execuția
După ani de activitate, Bujor a fost trădat de un anume Grigore Țarălungă în Tecuci, la 1 mai 1811, din cauza unei datorii. Capturat împreună cu tovarășii săi, Constantin Cantacuzino și Ilie Catargiu, Bujor a fost dus la Iași. Cantacuzino și Catargiu au fost decapitați la Copou, în iunie și septembrie 1810, iar Bujor a fost spânzurat pe 20 ianuarie 1811, lângă Frumoasa, Iași. Se spune că un doctor, Gall, a cumpărat capul lui Bujor pentru studiu, ceea ce a adăugat un element macabru legendei sale.
Legenda în folclor și literatură
Povestea lui Ștefan Bujor a fost imortalizată în baladele populare, în special în colecția „Poezii populare ale românilor” de Vasile Alecsandri. Balada „Bujor” descrie faptele sale și capturarea sa, portretizându-l ca pe un erou al poporului. Un fragment al baladei surprinde spiritul său rebel:
„Frunză verde de negară,
A ieşit Bujor în ţară!
Bate, pradă, nu omoară,
Pe ciocoi îi bagă-n fiare,
Să-i dea bani de cheltuială
Şi haine de primeneală.”
Momentul execuției sale este descris cu o notă de tristețe și solidaritate populară:
„Frunză verde de negară,
Bujor se suie pe scară…
Plâng săraci cu jale-amară,
Că nu-i scara domnilor
Şi e scara hoţilor,
Calea neagră-a morţilor!”
Aceste versuri reflectă simpatia poporului pentru Bujor și disprețul față de autoritățile care l-au condamnat. Alți scriitori, precum Alecu Russo, Radu Rosetti și Mihail Kogălniceanu, au contribuit la legenda sa, descriindu-l ca pe un simbol al dreptății sociale.
În regiunea Valea Muntelui, Neamț, tradiția folclorică „Banda lui Bujor” este o piesă de teatru popular jucată în perioada sărbătorilor de iarnă, înainte de Anul Nou și până după Bobotează. Aceasta include peste 20 de variante, cu doine, balade și dialoguri care celebrează faptele haiducului. Tradiția, restaurată de istoricul Daniel Dieaconu, implică actori locali de la 20 la 70 de ani, care păstrează vie memoria lui Bujor.
Moștenirea culturală
Ștefan Bujor rămâne un simbol al luptei împotriva opresiunii, un erou al folclorului românesc care a inspirat generații. Baladele și tradițiile asociate cu el subliniază curajul și generozitatea sa, transformându-l dintr-un haiduc real într-o figură mitică. Faima sa a fost amplificată de scrierile literare și de cântecele lăutarilor, precum Barbu Lăutarul și Anghelută, care intonau versuri precum: „Frunză verde de negară / A ieşit Bujor în ţară / Pe ciocoi îi bagă-n fiară…”
Concluzie
Legenda lui Ștefan Bujor transcende timpul, transformând un haiduc real într-un erou mitic al poporului român. Prin faptele sale de curaj și justiție socială, Bujor a devenit un simbol al rezistenței împotriva nedreptății, iar povestea sa continuă să fie celebrată în balade, tradiții folclorice și literatură. De la atacurile asupra boierilor la solidaritatea cu săracii, Bujor rămâne o figură emblematică a spiritului românesc, un haiduc care a ales „calea neagră a morților” pentru a aduce dreptate celor asupriți.
