„Aici se vede că farmecul fiicei lui Radu prinse în laţ simţirile lui Ştefan care începu a umbla după ea.” – A.D. Xenopol

Povestea de dragoste dintre Maria Voichița și Ștefan cel Mare este una dintre cele mai captivante din istoria medievală românească, ilustrând cum sentimentele pot transcende barierele politice și sociale. Această relație, care a unit două familii domnitoare rivale, a influențat cursul istoriei Moldovei prin devotamentul și colaborarea celor doi.

Contextul istoric

Ștefan cel Mare (1457–1504), unul dintre cei mai renumiți domnitori ai Moldovei, este celebrat pentru priceperea sa militară, diplomația iscusită și ctitoriile religioase. Născut în jurul anului 1433 la Borzești, ca fiu al lui Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea, Ștefan a domnit timp de 47 de ani, o perioadă marcată de lupte împotriva otomanilor, polonezilor și ungurilor. Maria Voichița, născută în 1457 la Târgoviște, era fiica lui Radu cel Frumos, domnitor al Țării Românești (1462–1475) și frate al lui Vlad Țepeș. Provenind din familia Drăculeștilor, Maria era nepoata lui Vlad Dracul și strănepoata lui Mircea cel Bătrân, având astfel o ascendență nobiliară de prestigiu.

Relația lor a început în circumstanțe dramatice, dar a evoluat într-o căsnicie de 26 de ani, considerată de istorici drept singura căsătorie din dragoste a lui Ștefan. Această poveste a sfidat normele epocii prin natura sa neconvențională, diferența de vârstă și contextul politic tensionat dintre Moldova și Țara Românească.

Începutul relației: O iubire scandaloasă

În 1473, Ștefan cel Mare a întreprins un raid asupra Târgoviștei, ca parte a strategiei sale de a contracara influența otomană în Țara Românească, unde Radu cel Frumos era aliat al turcilor. În urma acestui atac, Maria Voichița, atunci în vârstă de 16 ani, și mama sa, Maria Despina, au fost luate prizoniere și aduse la curtea din Suceava. Acolo, Maria a fost dată în grija soției lui Ștefan, Maria de Mangop, o prințesă bizantină din familia imperială a Paleologilor.

În ciuda statutului său de prizonieră și a diferenței de vârstă de 25 de ani, Maria a atras atenția lui Ștefan, care avea 40 de ani și era căsătorit. Relația lor a început ca o legătură extraconjugală, ceea ce a încălcat normele morale și religioase ale vremii. Istoricul A.D. Xenopol descrie această etapă astfel: „Aici se vede că farmecul fiicei lui Radu prinse în laţ simţirile lui Ştefan care începu a umbla după ea”. Se spune că Ștefan nu se sfia să se afișeze cu Maria, chiar dacă aceasta era sub protecția soției sale legitime.

De la amantă la Doamna Moldovei

Relația lor a continuat timp de aproape patru ani, până la moartea Mariei de Mangop în 1477. Unele surse, precum istoricul Constantin Gane, sugerează că rivalitatea dintre Maria de Mangop și Maria Voichița, combinată cu durerea de a fi părăsită, ar fi contribuit la decesul prematur al soției legitime: „Şi rivalitatea dintre două femei, între doamna şi viitoarea doamnă, durerea de a-şi vedea dragostea stingherită, de-a se vedea părăsită când tocmai avea mai mare nevoie de sprijin, acestea au dus desigur în mormânt pe tânăra domniţă de neam împărătesc”. Această interpretare rămâne speculativă, dar subliniază intensitatea relației dintre Ștefan și Maria Voichița.

În vara anului 1478, Ștefan, la 45 de ani, s-a căsătorit cu Maria Voichița, care avea 21 de ani. La nuntă a fost prezentă și Maria Despina, mama miresei, ceea ce sugerează o reconciliere sau acceptare a uniunii, în ciuda conflictelor anterioare dintre Ștefan și Radu cel Frumos. Căsătoria a unit dinastiile Mușatinilor din Moldova și Drăculeștilor din Țara Românească, având implicații politice semnificative, deși conflictele dintre cele două principate au continuat.

Viața împreună: Parteneriat și ctitorii

Căsnicia lor a durat 26 de ani, până la moartea lui Ștefan în 1504, și a fost marcată de o colaborare strânsă. Împreună au avut trei copii: Bogdan al III-lea (n. 1479), care a devenit succesorul lui Ștefan, Ana (decedată în 1499) și Maria Cneajna, care s-a căsătorit cu nobilul polonez Teodor Wiśniowiecki. Maria Voichița a fost mai mult decât o soție; ea a avut un rol activ în viața culturală și religioasă a Moldovei.

Un exemplu notabil este implicarea sa în ctitorirea mai multor biserici. După 1487, Ștefan și Maria au inițiat construirea unor lăcașuri de cult în stilul arhitectonic al Putnei, inclusiv:

• Biserica din Pătrăuți (1487): Dăruită Mariei la împlinirea vârstei de 30 de ani, această biserică este dedicată Sfintei Cruci și conține o frescă unică, „Cavalcada Sfântului Împărat Constantin”. Maria a comandat și un manuscris pentru mănăstirea Pătrăuți, evidențiind rolul său de patron al artelor.
• Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Dorohoi (1495): Aceasta conține un tablou votiv care îi înfățișează pe Ștefan, Maria și copiii lor, Bogdan, Ștefan cel Tânăr și Petru. Fresca, inspirată de „Primăvara” lui Botticelli, este unică prin extinderea sa pe peretele sudic al naosului.
• Mănăstirea Voroneț (1488): Deși nu este atribuită direct Mariei, această ctitorie, faimoasă pentru „albastrul de Voroneț” și frescele exterioare, a fost construită în timpul căsniciei lor, reflectând înflorirea culturală a epocii.

Maria Voichița este descrisă de istorici ca o figură inteligentă și înțeleaptă, implicată în multe aspecte ale guvernării Moldovei. „Maria Voichița devine renumită pentru înțelepciunea și inteligența sa, fiind implicată în multe aspecte ale guvernării Moldovei. În calitate de Doamnă a Moldovei, Maria Voichița joacă un rol important în politica și guvernarea țării, fiind un partener devotat și influent pentru soțul ei”. Deși detaliile exacte ale influenței sale politice sunt limitate, prezența sa în tablourile votive și contribuțiile la ctitorii sugerează un rol semnificativ.

Moștenirea unei iubiri legendare

Maria Voichița a supraviețuit soțului său cu șapte ani, murind la 26 februarie 1511, conform Cronicii lui Grigore Ureche, și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna, alături de Ștefan. Povestea lor de dragoste este adesea considerată singura căsătorie din dragoste a domnitorului, spre deosebire de primele sale două mariaje, cu Evdochia de Kiev și Maria de Mangop, care au fost motivate de alianțe politice. „Singura căsătorie din dragoste a domnitorului a fost cea de-a treia și ultima, cu Maria Voichița, mai tânără cu 25 de ani decât el”.

Relația lor a avut și implicații politice, unind dinastiile Mușatinilor și Drăculeștilor, deși conflictele dintre Moldova și Țara Românească au persistat. Bogdan al III-lea, fiul lor, a continuat moștenirea lui Ștefan, domnind între 1504 și 1517. Povestea lor a fost romanticizată în istoriografia românească, fiind văzută ca un exemplu de dragoste care a depășit obstacolele vremii.

Concluzie

Iubirea dintre Maria Voichița și Ștefan cel Mare a sfidat regulile epocii prin începutul său neconvențional – o relație extraconjugală între un domnitor și o prizonieră – și prin rolul activ al Mariei în viața publică. De la statutul de prizonieră la cel de Doamnă a Moldovei, Maria Voichița a demonstrat că dragostea și determinarea pot influența istoria. Contribuțiile lor comune, de la ctitoriile religioase la consolidarea dinastiei, au lăsat o amprentă durabilă în cultura și istoria Moldovei. Povestea lor continuă să inspire, fiind un capitol vibrant al istoriei românești.