Ro News

Ilinca Simion, revoltată de impozitarea sprijinului pentru mame. „Să vă fie rușine! O nouă lovitură!” Ce i-a transmis Guvernului Bolojan

Ilinca Simion critică dur decizia Guvernului de a impozita cu 10% indemnizația pentru creșterea copilului. Într-un mesaj tranșant, soția liderului AUR George Simion descrie dificultățile trăite în timpul nașterii fiului său și denunță lipsa de sprijin pentru mamele din România, pe care le acuză că sunt tratate ca o povară fiscal.

Ilinca Simion: „Ce fel de țară își pedepsește mamele?”

Guvernul României a generat controverse aprinse în rândul părinților după ce a anunțat că, începând cu 1 august 2025, va aplica o reținere de 10% din indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Măsura, menită să contribuie la reducerea deficitului bugetar, este percepută de mame ca un atac la adresa celor care aleg să nască și să crească copii în România.

Una dintre reacțiile legate de aceste măsuri a venit din partea Ilincăi Simion, soția liderului AUR, George Simion. Într-un mesaj emoționant publicat alături de o fotografie din sala de nașteri, Ilinca a povestit prin ce a trecut în timpul sarcinii și după naștere, subliniind sacrificiile pe care le fac mamele și suferința profundă pe care o implică îngrijirea unui nou-născut.

Ea a dezvăluit că fiul ei, Radu, s-a confruntat cu o criză de laringită care a necesitat intervenție medicală la ora 5 dimineața, în plânsete și panică. Cu această ocazie, Ilinca a transmis un mesaj dur către Guvern, acuzând autoritățile că tratează mamele ca pe o povară fiscal.

Ilinca Simion

“De ce tăiați tocmai de la mame? O nouă lovitură din partea statului care, în loc să sprijine, alege să pedepsească. Credeți că noi, mamele, stăm acasă și ne bucurăm de „bani gratis”?

Nu. Noi liniștim plânsete, alergăm la urgențe (săptămâna trecută Radu a făcut laringită, într-un moment în care nu știam cum să-l mai liniștesc, în plânsete și urlete care îi agravau inflamația, l-am văzut cum abia mai putea respira. La 5:00 dimineața am plecat de urgență la Spitalul “Grigore Alexandrescu”), legănăm, învățăm tot ce ține de sufletul și sănătatea unui copil.

Vă întreb, cu toată gravitatea: Ce fel de țară își penalizează mamele? Ce viitor construiți când le tratați pe cele care nasc și cresc copii ca pe o povară fiscală?

Vă cer, cu toată demnitatea pe care o am ca cetățean: Reconsiderați. Retrageți. Reparați. Altfel: Să vă fie rușine!

Poza este din 24.04.2024 atunci când a trebuit să intru la cezariană de urgență. Atunci când doar eu știu prin ce stări am trecut și de cate ori am spus “Tatăl nostru” în gând, pentru puiul meu care intrase în tahicardie” – este mesajul soției lui George Simion, postat pe rețelele sociale.

Mamele se revoltă: „10% în minus înseamnă mâncare, medicamente, scutece”

Reținerea de 10% este percepută ca o lovitură directă în bugetul lunar al familiilor tinere. Mamele susțin că îngrijirea unui bebeluș implică costuri constante: alimente, tratamente, produse de igienă, haine și transport. Reducerea indemnizației nu doar că diminuează veniturile, dar transmite un mesaj descurajant într-o societate deja afectată de natalitate scăzută și migrație masivă.

Răspunsul Guvernului: „Suma reținută este infimă”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că măsura este justificată și că reținerea de 10% este „infimă” comparativ cu serviciile medicale gratuite oferite mamelor prin sistemul public. Totuși, până acum, indemnizația pentru creșterea copilului era acordată fără contribuții la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!