Ecaterina Teodoroiu, născută Cătălina Vasile Toderoiu, este una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei românești, celebrată pentru curajul și sacrificiul său în Primul Război Mondial. Provenind dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a ales să lupte pe front, o decizie neobișnuită pentru o femeie din acea epocă. Moartea sa eroică în bătălia de la Mărășești, pe 22 august 1917, în timp ce conducea un pluton de infanterie, a transformat-o într-un simbol al patriotismului și determinării. Supranumită „Eroina de la Jiu”, povestea sa continuă să inspire generații, fiind comemorată prin monumente, o casă memorială și chiar pe bancnota de 20 de lei, introdusă în 2021.

Viața timpurie

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în satul Vădeni, județul Gorj, astăzi parte a municipiului Târgu Jiu. Era al optulea copil al agricultorilor Elena și Vasile Toderoiu, având cinci frați – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion și Vasile – și două surori, Elisabeta și Sabina. A urmat școala primară în Vădeni și Târgu Jiu, unde învățătoarea sa a înscris-o în catalog sub numele de Ecaterina Teodoroiu, nume pe care l-a adoptat ulterior. Între 1905 și 1909, a studiat la Școala româno-germană din Târgu Jiu, iar în 1909 s-a mutat la București pentru a urma cursurile unui gimnaziu-pension, cu scopul de a deveni învățătoare. În 1913, s-a alăturat mișcării cercetașilor, făcând parte din cohorta „Păstorul Bucur” din București, iar în 1914 s-a întors la Târgu Jiu, unde s-a implicat în cohorta „Domnul Tudor”. În 1915, a absolvit Școala de moașe din București, pregătindu-se pentru o carieră în educație și sănătate.

Implicarea în Primul Război Mondial

Când România a intrat în Primul Război Mondial, în august 1916, Ecaterina s-a alăturat efortului de război ca asistentă medicală, lucrând în spitalele din Târgu Jiu pentru a îngriji răniții. Moartea succesivă a fraților săi în lupte – ultimul, Nicolae, căzând la 6 octombrie 1916, la Porcenii de Gorj – a determinat-o să ceară transferul într-o unitate de combatanți. Deși armata română era reticentă să accepte femei în roluri de luptă, sprijinul familiei regale, în special al Reginei Maria, i-a permis să se alăture Regimentului 18 Gorj. Această tranziție a marcat începutul carierei sale militare, care a fost marcată de acte de curaj și sacrificiu.

Acțiunile militare

Ecaterina a participat la mai multe bătălii importante, demonstrând un curaj extraordinar. În octombrie 1916, în timpul bătăliei de la Jiu, a jucat un rol crucial în apărarea podului Jiului, mobilizând soldații și civilii pentru a respinge un atac bavarez. Pe 18 octombrie 1916, a fost capturată de germani la Cărbunești, dar a evadat ucigând o santinelă și a fost rănită ușor la piciorul drept. În noiembrie 1916, a luptat în apropiere de Filiași, unde a fost grav rănită de un obuz, suferind fracturi la tibie și femur. După recuperare în spitalele din Craiova, București și Iași, s-a întors pe front.

În ianuarie 1917, Ecaterina s-a alăturat Regimentului 43/59 Infanterie, unde a comandat un pluton în Compania a 7-a. A continuat să inspire soldații, distribuind ajutoare trimise de Regina Maria, inclusiv 400 kg de sare și țigări. În timpul luptelor, a fost rănită de mai multe ori, dar a rămas pe front. Curajul său a fost recunoscut prin acordarea Medaliei „Virtutea Cercetăşească” de aur și a Medaliei „Virtutea Militară” clasa a II-a, prin decret regal din 10 martie 1917. De asemenea, a fost promovată la gradul de sublocotenent onorific de către Regina Maria, primind un stipendiu lunar de 400 de lei.

Moartea și moștenirea

Pe 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Muncelu, Vrancea, Ecaterina a fost ucisă de două gloanțe de mitralieră în timp ce conducea plutonul său într-un contraatac pe Dealul Secului. Ultimele sale cuvinte, conform Ordinului de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, au fost: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!” Alte surse menționează: „Luptați băieți! Apărați țara!” A fost inițial înmormântată la Fitionești, Putna, dar în iunie 1921, rămășițele sale au fost mutate la Târgu Jiu, unde a fost construit un mausoleu în Piața Prefecturii, proiectat de Milița Pătrașcu din travertin italian. Mausoleul, cu dimensiunile de 2,90 x 1,60 metri și o înălțime de 2,10 metri, prezintă basoreliefuri ale vieții și activității sale militare.

Ecaterina a fost decorată postum și Regimentul 43/59 Infanterie a fost numit în onoarea sa. Casa sa natală, construită în 1884, a devenit Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” în 1938. Sub regimul comunist, imaginea sa a fost inițial marginalizată din cauza asocierii cu monarhia, dar din anii 1960 a fost promovată ca eroină națională, inclusiv prin filmul „Ecaterina Teodoroiu” din 1978, regizat de Dinu Cocea. După 1989, percepția asupra sa a fost mai discretă, unii considerând că statutul său de eroină a fost exagerat din cauza propagandei comuniste. Cu toate acestea, contribuțiile sale autentice sunt recunoscute, iar în 2021, portretul său a fost inclus pe bancnota de 20 de lei, marcând prima reprezentare a unei femei pe o bancnotă românească.

Ecaterina este comemorată prin numeroase monumente, inclusiv în Slatina (1921-1925), Brăila (1928), Tișița (1934), Azuga (1937) și Mărășești (1994). Generalul francez Henri Berthelot a numit-o „Ioana d’Arc a României” pentru curajul și patriotismul său.

Concluzie

Ecaterina Teodoroiu rămâne un simbol al eroismului și sacrificiului în istoria României. De la o tânără care aspira să devină învățătoare, ea a devenit o figură legendară datorită curajului său pe câmpul de luptă. Povestea sa, marcată de pierderea fraților săi și de determinarea de a lupta pentru țară, continuă să inspire. Deși imaginea sa a fost influențată de contexte politice, contribuțiile sale autentice – curajul, leadershipul și sacrificiul – o plasează printre cele mai importante figuri feminine ale României. Prezența sa pe bancnota de 20 de lei și numeroasele monumente dedicate ei reflectă impactul durabil al legendei „Eroinei de la Jiu”.