Ștefan cel Mare, una dintre cele mai proeminente figuri ale istoriei românești, a urcat pe tronul Moldovei în anul 1457, marcând începutul unei domnii de 47 de ani, cea mai lungă din epoca medievală a Țărilor Române. Ascensiunea sa nu a fost una ușoară, ci rezultatul unor intrigi politice, exiluri și alianțe strategice. Printre acestea, ajutorul decisiv oferit de verișorul său, Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, a jucat un rol esențial. Acest articol explorează contextul istoric, evenimentele cheie și modul în care sprijinul militar al lui Vlad a facilitat cucerirea tronului de către Ștefan.

Contextul istoric: Instabilitate în Moldova și exilul lui Ștefan

Moldova secolului al XV-lea era marcată de lupte interne pentru putere, influențate de marile puteri vecine: Regatul Ungariei, Polonia și Imperiul Otoman. Ștefan, născut în jurul anului 1433-1435 ca fiu al lui Bogdan al II-lea, a moștenit o situație complicată. Tatăl său a domnit scurt, între 1449 și 1451, dar a fost asasinat în octombrie 1451 de unchiul vitreg, Petru Aron, care a preluat tronul cu sprijinul unor boieri și al unor influențe externe, inclusiv otomane.

După uciderea lui Bogdan al II-lea, Ștefan și familia sa, inclusiv mama sa Oltea, au fost nevoiți să fugă în exil. Inițial, s-au refugiat în Transilvania, sub protecția unor aliați, iar ulterior în Țara Românească, unde Vlad Țepeș, care urcase pe tron în 1456 cu ajutor ungar, le-a oferit adăpost și sprijin. Vlad, cunoscut pentru ostilitatea sa față de otomani – datorită experiențelor sale ca ostatic la Poartă – vedea în Petru Aron un aliat al turcilor, ceea ce îl făcea un inamic natural. Astfel, Vlad a decis să-l susțină pe Ștefan, considerat un potențial aliat antiotoman, pentru a-l înlătura pe Aron.

Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, duşmani de moarte? | Antena 3 CNN

Pregătirile și campania militară din 1457

În primăvara anului 1457, odată cu deschiderea drumurilor după iarnă, Ștefan a început să-și pregătească revenirea. Cu ajutorul lui Vlad Țepeș, el a adunat o armată de aproximativ 6.000 de oșteni, dintre care circa 1.000 erau munteni trimiși de domnitorul Țării Românești. Acest contingent militar a fost crucial, oferind nu doar forță numerică, ci și experiență în lupte, într-o perioadă în care Moldova era divizată între susținătorii lui Petru Aron și cei loiali moștenirii lui Bogdan al II-lea.

Ștefan a intrat în Moldova pe valea Siretului, înaintând spre Suceava, capitala domnească. Petru Aron, surprins de invazie, a strâns rapid o armată pentru a-l opri. Campania a culminat cu două bătălii decisive:

• Bătălia de la Doljești (12 aprilie 1457): Trupele lui Petru Aron au încercat să blocheze vadul pe drumul dintre Buzău și Bacău, dar au fost împrăștiate de forțele lui Ștefan. Acesta a continuat înaintarea, ocolind prin zone montane pentru a-și securiza retragerea în caz de nevoie. Victoria de la Doljești a fost un moment pivotal, demonstrând superioritatea tactică a lui Ștefan și eficiența sprijinului muntean.
• Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457): Petru Aron a încercat o ultimă rezistență în Joia Mare, dar a fost din nou învins. Înfrânt, el a fugit în Polonia, unde a primit azil de la regele Cazimir al IV-lea, lăsând tronul vacant.

După aceste victorii, Ștefan a organizat o ceremonie de încoronare la locul numit „Direptate”, pe valea Siretului. Aici, boierii moldoveni și mitropolitul Teoctist l-au uns domnitor, cu acordul unanim al adunării. Ștefan a preluat steagul țării și s-a mutat la Suceava, consolidându-și puterea prin alianțe interne și externe.

Stephen the Great – Wikipedia

Rolul decisiv al lui Vlad Țepeș

Fără ajutorul lui Vlad Țepeș, ascensiunea lui Ștefan ar fi fost mult mai dificilă, dacă nu imposibilă. Vlad nu doar că i-a oferit protecție în exil, dar a furnizat și trupe esențiale pentru campanie. Relația lor era bazată pe legături de sânge (ambii erau descendenți din familia Basarabilor) și interese comune antiotomane. Cronici precum cea a lui Grigore Ureche descriu cum Vlad l-a susținut pe Ștefan ca pe un „nou și tânăr” voievod, capabil să restaureze ordinea în Moldova.

Totuși, alianța nu a durat veșnic. Relațiile s-au deteriorat în 1462, când Ștefan a atacat Cetatea Chilia, un punct strategic controlat de Vlad, în timpul războiului acestuia cu otomanii. Ștefan a fost rănit în luptă, iar incidentul a marcat o ruptură temporară. Abia în 1476, cei doi s-au împăcat, Ștefan ajutându-l pe Vlad să-și recapete tronul Țării Românești pentru o scurtă perioadă, înainte ca Vlad să fie asasinat în decembrie acel an.

Concluzie: O ascensiune care a marcat istoria

Ascensiunea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei, facilitată de ajutorul lui Vlad Țepeș, reprezintă un capitol emblematic al istoriei medievale românești. Prin victoriile din 1457, Ștefan nu doar că a răzbunat moartea tatălui său, ci a pus bazele unei domnii glorioase, marcată de victorii împotriva otomanilor și consolidarea statului moldovenesc. Alianța cu Vlad subliniază importanța relațiilor inter-românești în fața amenințărilor externe, deși rivalitățile ulterioare arată complexitatea politicii vremii. Astăzi, ambii domnitori sunt văzuți ca eroi naționali, simboluri ale rezistenței și unității.