Dacii din Polonia şi Germania. Arheolog polonez: „Dacii sunt parte din istoria noastră”

Interesul pentru extinderea spaţiului dacic dincolo de graniţele României a crescut în ultimii ani, odată cu noi descoperiri arheologice şi reinterpretări ale celor vechi. Cercetări recente arată că civilizaţia geto-dacică nu a fost izolată în Carpaţii Transilvaniei, ci a avut contacte şi influenţe pe teritoriile viitoarelor state Polonia şi Germania. Dovezi arheologice precum artefactele cu tipologie specifică dacică (vase, bijuterii, monede) au fost găsite pe cursul Vistulei şi chiar pe ţărmul Mării Baltice. De asemenea, izvoarele antice indică prezenţa geto-dacilor în regiunile de nord-vest ale Carpaţilor şi chiar dincolo de ei. În acest articol examinăm aceste dovezi arheologice şi istorice, influenţele culturale şi militare ale dacilor în nordul Dunării, opiniile unor arheologi polonezi şi germani despre legăturile lor, precum și teoriile privind migraţia şi contactele dacilor cu populaţiile germanice şi slave. Vom încheia cu impactul descoperirilor recente asupra înţelegerii istoriei geto-dacice în Europa Centrală.

Dacii în Polonia – dovezi arheologice

În Polonia centrală şi sudică au fost documentate în ultimele decenii descoperiri arheologice care sugerează un „val dac” ce a ajuns mult spre nord. Cele mai remarcabile sunt vase ceramice şi piese de podoabă de tip dacic, precum brăţările tip Šimleul Silvaniei, cunoscute până atunci în special din Transilvania. De exemplu, Iwona Florkiewicz a remarcat că cultura Przeworsk, răspândită în Polonia sud-est, “wykazuje wyraźne wpływy oraz elemente kręgu kultur dackich” (cultură care prezintă clar influenţe şi elemente ale unor culturi geto-dace). Aceste influenţe daco-getice sunt vizibile în forme de vase atipice pentru regiune, în figurine ceramice şi în arme ornamentale. Sunt cunoscute peste 50 de situri distincte în Polonia care conţin astfel de vestigii, datând din secolele IV–I î.Hr. până în prima epocă a erei noastre.

Un caz deosebit este situl de la Pelczyska (voievodatul Świętokrzyskie), unde arheologul polonez Marcin Rudnicki a descoperit la un cimitir o ceaşcă dacic lucrată manual, de paste rudimentar – tipică culturii dacice. După cum spune el însuşi, o astfel de ceramică „nu ai cum să imporţi la mii de kilometri distanţă”; prezenţa ei în Polonia poate fi explicată doar prin prezenţa fizică a dacilor acolo. Rudnicki consideră că această apariţie masivă a ceramicii dacice în nordul Slovaciei şi sudul Poloniei (în jurul secolului I î.Chr.) este legată de extinderea regatului lui Burebista spre nord. Situri ca Pelczyska şi altul recent explorat la Brodnia (voievodatul Łódź) au produs numeroase astfel de artefacte – cele mai multe fiind de fapt fragmente de brăţări metalice caracteristice dacilor.

Un studiu specializat (Rudnicki și Miłek 2011) concluzionează că au existat interacţiuni directe între Dacia preromană şi Polonia Centrală în perioada târzie preromană – începutul erei noastre. Autorii subliniază că multe brăţări tip „Şimleul Silvaniei” găsite în Polonia nu sunt de fabricaţie locală, ci provin din Dacia. De pildă, noi descoperiri la siturile Brodnia şi Jastrzębniki extind aria influenţei dacice în Polonia. De asemenea, analiza metalului indică tehnici neobişnuite (conţinut de plumb ridicat) ce sugerează un flux direct de bunuri din zona Dunării spre nord. Cercetătorii polonezi atrag atenţia şi asupra unor rute comerciale care legau Dacia de Polonia.

Dacii în Germania – descoperiri şi concluzii

În Germania, dovezile indirecte ale prezenţei dacilor sunt mai puţine, dar totuşi semnificative. În regiunea Pomerania şi în bazinul Mării Baltice au fost găsite câteva fragmente de brăţări „cu ferestre” asemănătoare celor dacice. Marcin Rudnicki notează că, pe lângă Polonia, s-au descoperit fragmente de brăţări de tip dacic în 17 situri din nordul Germaniei – cel mai nordic caz fiind Lalendorf în Mecklenburg, pe malul Mării Baltice. Deşi arheologia germană le-a văzut iniţial ca piese germanice, studiile lui Rudnicki au arătat compoziţia identică cu cele din Transilvania. Potrivit acestuia, asemenea bijuterii erau purtate de elita dacică şi au circulat până în zone locuite de triburi germanice, fiind găsite pe malurile Baltice. De pildă, vestigii de acest tip din Lalendorf erau parte a unui costum feminin germanic din sec. I d.Chr., iar colegii români numesc intern aceste bijuterii „brățări tip Rustoiu” după arheologul Aurel Rustoiu care le-a studiat în Dacia.

Pe lângă brăţări, și pe teritoriul de astăzi al Germaniei au fost documentate alte influențe daco-getice. Este cunoscut că triburile carpatine de Daci liberi (Carpi, Costoboci etc.) s-au deplasat şi înspre Pannonia Superioară (astăzi vestul României și sud-vestul Ungariei), infiltrându-se în cele din urmă în teritoriile germanice în timpul migrațiilor barbare. În literatura antică, chiar Strabon menționează că teritoriile de la nord de Dunăre şi părţile sudice ale Germaniei (până la pădurea Hercinică) erau locuite de Geto-Daci. De asemenea, istorici romani precum Tacitus observau că „Dacii granițau Germania în sud-est”, sugerând prezenţa lor imediat la hotarul lumii germanice. Aceste surse antice vin să completeze imaginea oferită de siturile arheologice: dacii (geto-dacii) nu erau semnificativ prezenţi în Germania centrală, dar îşi proiectau influenţa culturală chiar până spre marginea triburilor germanice.

Influenţe culturale, militare şi comerciale

În contextul nordului Dunării şi Europei Centrale, dacii au exercitat şi au primit influenţe culturale şi comerciale semnificative. Militar, cel mai notabil episod este campania regelui Burebista împotriva triburilor geto-celtice ale boilor (sec. I î.Chr.). După ce i-a înfrânt pe boi la granița Daciei, armata lui Burebista a pătruns spre nord (spre bazinul râului Tisa şi Munții Carpați de Nord). Cercetătorii polonezi interpretează invaziile lui Burebista ca un factor care a condus la un flux sporit de populaţie şi mărfuri spre Polonia sudică. Căile comerciale erau vitalizate: monedele romane cu imitaţii daco-getice găsite în Polonia arată că traficul de lux şi talere argintii trecea prin Dacia pe ruta Moravia–Polonia. În opinia lui Rudnicki, acolo unde locuiau slavii timpurii, a doua mare civilizaţie pre-romană a fost cea dacică, iar schimburile comerciale erau mai frecvente cu Dacia decât direct cu Imperiul Roman.

Cultural, influenţa geto-dacilor se reflectă în sincretismul material: de pildă, în cultura Púchov (provincia Slovacia de azi), elementele getice se amestecă cu motive celtice şi nord-dunărene. În Polonia de sud-est, obiecte precum vase cu picior înalt, capete de taur din metal încrustate (un motiv dacic) sau căni dacice apar în situri care altminteri ar fi considerate celtice. Iarbrăţările dacice – podoabe de statut – se găsesc nu doar în situri de tip Przeworsk (Polonia) sau La Tène, ci şi integrându-se în mormintele germanice din nordul Germaniei.

Potrivit altor cercetători, cultura daco-getică – unii o numesc „lipițeană” sau „carpică” – a persistat în secolele I–III d.Chr. în estul Carpaţilor şi Câmpia Moldo-Walahi, fiind adevărul despre aşa-numiţii Daci Liberi. În literatura de specialitate se arată că, după retragerea romană din Dacia (sec. III), „dacii liberi” erau reprezentaţi de culturile Púchov și Lipiţa (în nord-estul Carpaților), iar cultura Lipița are origine getică/Dacică. Acest substrat dacic a fost ulterior absorbit de valuri succesive de migrații: după cum notează sursele, slavii veniți în aceste teritorii s-au intercalat, adoptând multe toponime preexistente dacice, iar cuceririle migratoare (gote, sarmaţi, goţi) au estompat cultura dacică locală.

Declarații ale arheologilor

Cercetătorii polonezi s-au dovedit marile surse de informație despre legăturile geto-dacice cu nordul Europei. Marcin Rudnicki, profesor la Universitatea din Varșovia, este pionierul documentării directe a artefactelor dacice din Polonia. În deceniul trecut el a publicat hărți și inventare ale brățărilor cu noduri (tip 3 „Șimleul Silvaniei”) găsite în Polonia și Germania, precizând că multe erau considerate greșit obiecte celtice. În cuvintele sale: „prezenţa ‹ceştii dacice› și a altor forme de ceramică dacică… este proba directă a prezenţei fizice a dacilor aici!”. Rudnicki insistă că descoperirile sale „aduc mari schimbări în informaţiile noastre legate de daci” și că „prezenţa dacilor aici, în ultimul secol dinaintea lui Hristos, este certă”. El merge până a afirma că pentru locuitorii de atunci, a doua cea mai importantă civilizație pre-romană după cea celtică a fost cea dacică.

Și alți arheologi polonezi au remarcat conexiuni daco-getice. Iwona Florkiewicz, de la Universitatea din Rzeszów, spune că cultura Przeworsk din sud-estul Poloniei “prezintă influențe clare și elemente ale cercului de culturi daco-getice”. Florkiewicz (acum la Muzeul de Istorie din Munchen) a identificat ceramică și podoabe similare celor geto-dacice pe malurile superioare ale Vistulei, susținând chiar observația pionierului Vasile Pârvan: „Dacii nu sunt la Vistula o excepție, ci ei sunt foarte numeroși şi în legătură unii cu alţii”.

De partea germană, declarațiile direct ale arheologilor sunt mai rare în literatura de popularizare. Însă studiile care includ situri din nordul Germaniei – cum este felul în care brățările dacice au fost găsite în morminte germanice (ex. la Lalendorf) – indică o acceptare tacită a contactelor: coechipieri ai lui Rudnicki din DAI (Institutul Arheologic German) au confirmat că tehnica şi desenul acestor brăţări erau identice cu cele daco-getice, sugerând schimburi culturale sau preluare de la geto-daci. În ansamblu, mulți arheologi estimează acum că tracii și dacii fac parte din geneza Europei Centrale: după cum subliniază Rudnicki, „acum ne e clar că dacii nu sunt de pe altă lume, că sunt parte din istoria noastră preistorică”.

Teorii despre migrații şi contacte

Istoria migrațiilor tracilor și dacilor pe teritoriul Europei Centrale este controversată. Teorii vechi (uneori influențate politic) sugerau linii de continuitate între geto-daci și slavii timpurii sau germanii de la nord. Un exemplu este teza prof. Tadeusz Sulimirski din 1970, care susţinea că ţinuturile Carpato-Podhale din Polonia au fost locuite „în preistorie de triburi traco-dace”. Această idee a fost inițial respinsă de colegii de atunci, fiind considerată prea îndrăzneață. Însă, odată cu noile descoperiri, ea capătă un oarecare ecou. Cercetătorii moderni confirmă acum că, la începutul Epocii Fierului, locuitori de origine nord-dunăreană (geto-daci sau popoare învecinate) au migrat în spaţiul Púchov–Przeworsk, contribuind la cultura de tip lipițean (asociată triburilor Daciei Libere).

Contactele cu populațiile germanice au avut două direcţii principale: spre vest (triburi ale Pannonicii, celţii Boemiei) și spre nord (triburi germanice ca Marcomanii, Quazi, și mai târziu gote). Cel mai important război romano-dacic (Marcomanic, sec. II) a avut loc în aceste regiuni de frontieră; de altfel, împăratul roman Marcus Aurelius a purtat titlul de „Germanicus Dacicus” după victoria asupra dacilor liberi de la granița părții superioare a Vistulei (aprox. 180 d.Chr.). Astfel, o parte din geto-daci (Carpi, numiți uneori „Daci liberi”) au fost strămutaţi în Imperiu, iar unii au îmbrăţişat teritoriile germanice.

În ceea ce priveşte slavii, migrațiile acestora în secolele V–VII în spațiile locuite anterior de dacii liberi au dus la asimilarea lor. Studii lingvistice arată că slavii au preluat multe toponime dacice care erau încă neromanizate. Totuşi, nu există dovezi că geto-dacii ar fi migrat spre nord în masă după retragerea romană. Mai degrabă, elementele de ceramică și podoabe dacice întâlnite în situri slavone timpurii (La Tène târziu / Epoca Fierului târziu) sugerează înmagazinarea culturii geto-dace în comunități mixte.

Descoperiri recente și impact asupra cunoașterii dacice

Anul 2010 încoace a adus o adevărată „explozie” de descoperiri care au relansat discuția despre dacii de dincolo de Dunăre. Investigaţiile arheologice sistematice condusă de echipe poloneze, de multe ori în colaborare cu specialişti români, continuă să aducă la lumină artefacte neobişnuite pentru Polonia sau Germania. Monede unice – ca imitările dacice ale denarilor romani descoperite de Rudnicki la Pelczyska – atestă legături comerciale complexe. Aceste descoperiri recente au forțat schimbări majore în viziunea academică: după cum subliniază Rudnicki, „toate aceste noi descoperiri aduc mari schimbări în informațiile noastre legate de daci. Prezența dacilor aici… este certă”. De asemenea, analizele chimice și geometrice ale brățărilor, împreună cu datarea lor precisă, permit trasarea de rute anterioare necunoscute: ele arată că Dacia preromană comunica nu doar cu bazinul Vistulei, ci posibil cu regiunile Pomeraniei sau chiar cu Scandinavia.

În Germania, rezultatele noi sunt mai modeste numeric, dar totuși semnificative. Săpăturile arheologice în Mecklenburg au scos la iveală material funerar (costume, unelte) în care apar bijuterii dacice tip Șimleul, confirmând că în secolul I d.Chr. existau interacţiuni cu lumea nord-dunăreană. În Polonia, un proiect comun cu cercetătorii români (propus de Rudnicki) urmăreşte acum caracterizarea sistematică a fiecărui obiect provenit din Dacia găsit în tranziţiile culturale locale, pentru a înţelege mai bine reţelele de circulaţie.

Rapoartele din muzee şi institute recente (câteodată încă nepublicate în reviste de specialitate) indică continuarea surprizelor: artefacte de lux (bijuterii, urne funerare) cu stil dacic găsite pe malurile Vistulei, piese din aur cu modele tipic carpatine etc. Toate acestea pun în discuţie vechile paradigme despre limitele lumii dacice. În prezent, tot mai mulţi arheologi din Polonia recunosc public: „Dacii sunt parte din istoria noastră” – nu doar a României. Citate ale acestui gen au circulat şi pe rețelele de socializare, subliniind că descoperirile arheologice au forțat o re-evaluare completă a preistoriei locale.

Concluzie

Sinteza dovezilor arheologice şi istorice aduce o concluzie surprinzătoare: civilizaţia dacică a avut cu siguranţă prezenţe şi influenţe până în teritoriile actuale ale Poloniei şi, într-o măsură mai mică, ale Germaniei. De la vase de lut şi brăţări cu fermoar de bronz, până la monede şi inscripţii mutilate, toate indică schimburi culturale intense la marginea lumii antice. Cercetările recente arată că mişcările de populaţie şi comerţ de dinaintea cuceririi romane a Daciei au legat cele două regiuni – nordul Dunării cu bazinul Vistulei – prin reţele vaste.

În acelaşi timp, contactele ulterioare, în epoca migraţiilor, au transformat vechile culturi daco-getice, dar nu le-au eliminat complet: elemente dacice supravieţuiesc în substratul cultural al zonei. Arheologia poloneză şi germană devin astfel martorele „viitoare ale istoriei” dacilor, iar colaborarea internaţională se dovedeşte esenţială. Rezultatele pot schimba manualele de istorie, arătând că spaţiul geto-dac nu se limita la Carpaţi: „dacii sunt parte din istoria noastră”, după cum afirmă astăzi tot mai mulţi cercetători din Polonia. În viitor, noi săpături şi analize (arheometrie, ADN antic etc.) vor clarifica şi mai adânc aceste legături, consolidând înțelegerea complexă a Daciei pre-romane ca o civilizaţie europeană cu ramificații spre vestul și nordul continentului.