Dacii din Polonia şi Germania. Arheolog polonez: „Dacii sunt parte din istoria noastră”

Drumul dacilor către nord începe, obligatoriu, cu Polonia şi Germania. În mo­mentul de faţă, specialiştii care dovedesc prezenţa dacilor în bazinul Vistulei (aşa cum afirma şi marele Vasile Pârvan) nu sunt arheologii români, ci cei polonezi, care răstoarnă prin descoperirile lor, începuturile istoriei României. Puţin mai spre vest, în Germania, faima brăţărilor din Carpaţi de­vine, şi ea, o realitate, tezaurizată în po­­veş­tile unor martori care au asistat la descoperiri. De necrezut şi totuşi ade­vă­rat: “urmele dacice” pe care le cău­tăm de peste un deceniu nu sunt metafore de ade­menit cititorii, ci adevăruri istorice. Dă-ne, Doamne, puterea, să le celebrăm pe cât merită! –

Lalendorf: un sătuc amorţit în nostalgia unei veri lungi, cum n-a mai fost de zeci de ani, şi care nu se mai dă dusă din nordul Germaniei. Briza suflă îngă­dui­tor dinspre Baltica, iar adierile sale, în loc să abată nori ursuzi peste sat, nu fac decât să vânture frunzele de pe caldarâm, aidoma unui gospodar neamţ tipicar. Sobru şi curat, parcă tocmai scos din cutie, Lalen­dorf-ul e la doi paşi de malul Mării Baltice, iar de acolo, la două vâsle, pe apă, de Danemarca. E dumini­că, trecut de prânz, şi ne aflăm într-o intersecţie largă, între case vechi, îmbrăcate în cărămidă roşie. În jur, ţipe­­nie de om. Un câine nu latră, o pasăre nu cântă, pic de mişcare îndărătul gardurilor de tuia, tunse la boloboc…

Ţineam neapărat să ajung aici, de mai bine de un an, de când aflasem că este unul dintre locurile cele mai îndepărtate de casă în care s-au găsit urme incon­testabile ale vechii civilizaţii dacice. Aici, la 2.000 de kilometri de Bucureşti, într-un loc mai apropiat de Copenhaga, de Oslo şi Stockholm, capitalele ţărilor nordice, decât de Sarmizegetusa, centrul lumii dacice, s-a găsit, în anii ’70, într-un mormânt devenit apoi celebru în literatura de specialitate, o superbă brăţară dacică de bronz, absolut identică şi în dimensiuni, şi ca aspect, cu un exemplar descoperit la Grădiş­tea de Munte, în fosta capitală a Daciei. O brăţară arătoasă, mare cât să cuprindă partea de sus a mâinii sau glezna piciorului, o împletitură dichisită, sub forma unui şnur aspru, turnat în bronz. În trei locuri, şnurul e întrerupt, ca “ţifrăşag”, cum ar zice arde­lenii, de trei inele, trei mici feres­truici, de unde şi descrierea lor drept “brăţări cu ferestre”.

Vor fi fost nişte podoabe la mare modă în lumea dacică, pentru că este plin Ardealul de astfel de brăţări – Ardeu, Blaj, Costeşti, Cuciulata, Grădiştea de Mun­te, Pecica, Şim­leu Silvaniei, Tilişca… Ba chiar şi prin sud s-au găsit, la Ocniţa, în jude­ţul Vâlcea, şi la Popeşti, în Argedava lui Bu­re­bista, din judeţul Giur­giu. Brăţări care se gă­sesc din belşug şi în Polonia, după cum avea să constate arheologul polonez Marcin Rudnicki, după ce le-a descoperit el însuşi, acum câţi­va ani, pe un şantier de lângă Cra­covia. 28 de exem­plare de brăţări “tip 3 Şim­leu Silvaniei” a inventariat Marcin, care, în timpul cercetărilor sale, a mai remar­cat ana­lo­gii apropiate de perfecţiune, între brăţările dacice şi des­coperiri făcute la Gdansk, în nordul extrem al Poloniei, respectiv la Kreis şi Lalendorf, în Germania. În lucrările sale ştiinţifice, Marcin Rud­nicki a ilustrat tipul acesta special de brăţări dacice tocmai cu cea de la Lalendorf, cea mai frumoasă şi mai bine păstrată dintre toate!

Pe urmele acestei superbe brăţări de bronz ne-am pornit, alături de colegii de la “Formula AS”, în prima etapă a deplasării noastre de anul acesta, pe urmele dacice din nordul continentului. Aveam agendele pline de idei, de întâlniri, de promisiuni, de sugestii şi de direcţii prin Danemarca şi Suedia, dar marea certitu­dine cu care porniserăm la drum aceasta era: povestea brăţării de la Lalendorf şi a “suratelor” sale, găsite pe lângă Cracovia, Varşovia şi Gdansk.

Brăţara cu ferestre

Povestea brăţării de la Lalendorf o ştiam de la re­pu­tatul arheolog clujean Aurel Rustoiu, cel care a des­coperit primele brăţări de acest tip de la Şimleu Sil­va­niei. De altfel, în semn de respect pentru cerce­tătorul clujean, colegii din străinătate obişnuiesc să spună bră­­ţărilor de la Şimleu “brăţări tip Rustoiu”. “Intere­sant cu aceste brăţări e faptul că ele lipsesc din mor­min­­tele cu arme descoperite pe teritoriul Daciei. Pu­tem presupune, astfel, că ele sunt podoabe feminine, şi nu masculine. Majoritatea exemplarelor descoperite în Dacia provin din aşezări sau cetăţi dacice din Tran­silvania. Brăţări de tip «Şimleu Silvaniei», mai mult sau mai puţin apropiate de forma exemplarelor din Dacia, au fost atestate şi pe teritoriul Poloniei, în Mo­ra­via ori chiar în nordul Germaniei, în regiunea Meck­lenburg, la Lalen­dorf”, îmi explicase ar­heologul clu­jean.

Dato­ri­tă frumuseţii lor, ele au fost preluate şi de alte populaţii şi integrate în costume caracteristice unei regiuni sau alteia. “De exemplu, brăţara de la La­lendorf a fost gă­sită într-un mormânt ger­manic, într-un cos­tum tipic pentru femeile germane din seco­lul I du­pă Hristos”. Dar pen­tru ca o astfel de brăţară să ajun­gă parte a costu­mului femeiesc, trebuie să fi exis­tat solide relaţii între triburile dacice şi cele germa­ni­ce: fie bră­ţările au fost duse spre nord de familii de păs­tori daci, care practicau transhumanţa, fie vor­bim des­pre femei care, urmare a unor alianţe matrimo­niale, ca­re a­veau darul de a întări înţelegeri economice şi so­ciale între grupuri diferite, au ajuns până în nordul con­tinentului şi au dus cu ele moda din arealul tran­silvan.

Descoperirea din mijlocul satului

Ne plimbăm deja de minute bune pe stră­duţele din Lalendorf. E duminică, şi porţile ca­se­lor sunt închise. În­tr-un final, dăm peste doi liceeni. Ea, tânără nemţoaică, blondă, fru­moasă, cu ochi albaştri, el, cel mai probabil, un adolescent imigrant, creţ, tuciuriu şi emoţio­nat de întâl­nirea cu fata. Stau pe ban­ca unei staţii de au­to­buz şi ascultă ui­miţi întrebările noastre, le­ga­te de descoperirea unor brăţări. Oare de unde venim?

Habar nu au, dar când îi rugăm să ne îndrume către un bătrân din localitate, în­văţător sau preot, even­tual, ne arată, cu mâna, o casă veche, îngropată între câţiva arbori mă­reţi: cea a d-nei Eliza­beth Zals­toff, cea mai vârstnică femeie din Lalendorf. Tabloul este de-a drep­tul idilic, într-o curte plină de flori, la umbra unui nuc uriaş, o doamnă în vârstă îm­pleteşte, atentă la ochiurile de pe andrele. Strigăm discret, temători să nu-i stricăm liniştea. Ne aude cu greu şi la fel de greu începe să păşească spre poartă, sprijinindu-se într-un baston. Nu ne primeşte în curte, dar ascultă cu bună­voinţă ce vrem, privindu-ne cu ochii ei spălă­ciţi şi albaştri, aproape orbi. Îi spunem povestea brăţă­rii pe care o căutăm. Îi spunem că am venit tocmai din Ro­mânia, pe urmele unor săpături arheologice care s-au desfăşurat aici pe la sfârşitul ani­lor ’60. O campa­nie importantă, când printre alte des­co­periri s-a găsit şi un schelet de femeie, probabil prin­ţesă, purtând o brăţară fără de preţ pentru noi: o podoabă ajunsă, în urmă cu două milenii, din Carpaţi, în Germania de azi.

Faţa d-nei Liza se luminează ime­diat. “Cum să nu ştiu de săpături? S-au făcut chiar aici, peste drum de noi. Dacă m-ar ţine mai bine pi­cioa­rele, v-aş arăta chiar locul unde au găsit mormân­tul fetei, acolo, între hol­dele acelea de ierburi sălba­tice”, spune, arătând cu cârja în direcţia unui luminiş, plin de pietre ciudate de pe marginea drumului. “Era în mormântul unei fete?”, o chestionez pe “tante” Liza, ale cărei amintiri par decupate direct din rapoartele de săpătură arheologică. Da, nu încape nici o îndoială. Era educatoare în anii aceia, iar săpăturile de la Lalendorf au fost un eveni­ment prea important pentru comunitate, ca să treacă nebăgat în seamă! “Într-o zi a fost agitaţie mare! Atunci au dat peste mor­mân­tul despre care vorbiţi. Ziceau că este o femeie, au găsit lângă ea multe po­doabe, printre care şi o bră­­ţară frumoasă. Dar şi o diademă de pus pe cap”, povesteşte cu însufleţire doamna Liza, bucuroasă să-şi reamintească o în­tâm­­plare aşa de veche şi de însemnată. “Oh, e foar­te mult de atunci, dar ţin minte cum era strânsă lu­mea în jurul gropii. Văd ca acum. A venit a doua zi o maşină de la Schwerin şi au luat de aici tot ce s-a gă­sit. Au umplut doi saci cu tot ce se afla în mor­mânt”. “Aţi văzut mor­mân­­tul? Aţi văzut brăţa­ra?”, îndrăznesc să o în­treb pe bătrâna Liza.

Stă o clipă pe gânduri apoi pri­virea ei aproape pierdută se umple de toată lumina cerului. Îi arăt într-o foto­grafie “brăţara cu feres­truici” de la Lalendorf, iar Liza zâmbeşte şi dă din cap. Îmi vine să sar peste gard şi să pun genunchiul în faţa ei. Brusc, mi se pare tânără şi frumoasă, aşa cum arăta în dimineaţa deschiderii mormântului. Zâmbetul femeii acesteia e cel mai frumos argument pe care îl puteam găsi aici, la 2.000 de kilometri de­părtare de casă! Aflasem “în direct” despre desco­perirea brăţării. Dădusem de urma unui obiect care avea doar poveste, fără să fi fost expus în muzee, des­­pre care se ştia că exis­tă, dar fără localizarea în informaţiile la care avu­se­sem acces. Norocul repor­terului. O verigă lipsă a is­toriei, relevate de o bă­trână de 86 de ani.

POLONIA

Drumul nostru spre Nord a început cu Polonia. Încă de anul trecut, când o porniserăm spre Ţările Bal­tice, dovezile dacice cele mai limpezi şi argumentele cel mai greu de pus sub semnul întrebării veneau din Polonia. Dacă în reportajele noastre putem proba im­pre­sionantul areal de expansiune şi de influenţă al lumii dacice, până inclusiv în Danemarca şi Suedia, e pentru că ne bazăm pe probe strânse, vreme de dece­nii, de pasionaţi arheologi şi profesori universitari polonezi, pe teoriile lor pe care le-au apărat în lucrări ştiinţifice şi în conferinţe publice, la cel mai înalt nivel. În anii ’70, când profesorii Tadeusz Sulimirski şi Tadeusz Makiewicz vorbeau despre influenţa şi despre prezenţa dacilor pe teritoriul Poloniei de azi, mulţi cercetători vor fi considerat aiuri­toare şi avân­tate din cale-afară argumen­tele lor. Numai că timpul şi, mai mult decât el, realitatea arheologică de netăgă­duit a ultimilor ani, le-a dat dreptate celor două somi­tăţi ale istoriografiei poloneze.

“Acum 10 ani, discuţiile despre daci nici nu exis­tau în lumea ştiinţifică din Polonia, iar acum, găseşti urme dacice pe tot locul. Să te aştepţi să afli şi alte noi şi spectaculoase urme dacice în zona aceasta a Europei, cât de curând. Acesta este doar începutul!”. Cu vor­bele acestea mă despărţisem, în urmă cu un an, de tânărul arheolog polonez Marcin Rudnicki. Îl vizita­sem chiar la el la birou, în mansarda modernă a “In­stitutului de Arheologie” al Universităţii din Varşo­via.

Pornind de la descoperiri făcute de el însuşi în faimo­sul sit arheologic de la Pelczyska, Marcin Rud­nicki şi-a pus problema contextului acestor desco­periri. Astfel a ajuns să afle că fragmentele de brăţară pe care le găsise sunt similare cu unele produse în Transil­vania sau că, întregite, cioburile ceramice pe care le avea în biroul său formau o superbă “ceaşcă dacică”, un tip de veselă “marcă înregistrată” a stră­moşilor noştri. “Prezenţa ceştilor dacice e un argu­ment sufi­cient ca să putem susţine prezenţa fizică a dacilor în zona dintre Cracovia şi Varşo­via, în bazinul Vistulei”, îmi spunea atunci Marcin Rudnicki. Vasile Pâr­van, marele istoric ro­mân care afimase acelaşi lucru, era confirmat! Şi cum literatura de spe­cialitate, oricât de frumos ar fi transpusă sau explicată de istorici, rămâne tot pagină de car­te, am vrut să vedem cu ochii noştri dovezile, obiectele, nu­me­roasele artefacte dacice des­pre care vorbesc în lucrările lor arheo­logii po­lonezi. Ce urma să desco­perim avea să-i dea mare dreptate lui Marcin. Adevăratele des­coperiri dacice abia acum încep să apară…

Am început periplul nostru de trei mii de ki­lometri spre Ţările Nor­dice, la Cracovia, primul punct important pe harta lumii dacice, la nord de Transilvania. Deşi plasat într-o zonă cu mare trecere turistică şi într-un decor de vis, Muzeul de Arheologie părea să fi intrat în vacanţă, lăsat pe mâna unor ghizi de de­cor, lipsiţi de informaţii de specialitate. Ce ve­deam în vitrine era, însă, uluitor: ceramică, arme, podoabe, vase funerare din lut, care aduceau izbi­tor cu ce avem şi noi în muzeele noastre, doar că nu exista nicăieri o explicaţie a provenienţei lor. Într-un colţ, o sculptură în piatră cu cavalerul trac… identic cu cel pe care îl gă­sisem în Lituania. Am solicitat să vorbim cu un specialist. Demersul a durat câtva timp, dar rezultatul a fost peste aşteptări.

Un lucrător al muzeului ne-a pus la dispo­ziţiile lucrări extraordinare realizate… împre­ună cu istorici români, facilitându-ne, ulterior, accesul spre per­sonalul specializat în pe­ri­oada dacică. Astfel, arheo­loaga Malgorzata Wa­wer a petre­cut două zile în depo­zitele Muzeului de Ar­heolo­gie de la Cracovia, pen­tru a scoate la iveală re­lic­vele dacice care sunt ţi­nute sub cheie. “Păcat că nu am avut mai multă vre­me să caut, pentru că avem foarte multe ele­mente de origine dacică la noi în muzeu. Ma­joritatea sunt fragmente ceramice ale unor vase ti­pice pentru area­lul dacic, cum e ceaş­ca daci­că, dar şi bi­ne­cunoscutele fructiere cu picior înalt sau di­verse ca­pace ceramice or­na­mentate. S-au găsit obiec­te de acest fel în cel puţin şase situri arheo­logice im­por­tante din ju­rul Cracoviei. Avem însă şi vase foarte bine păstrate, pe care le-am moştenit dintr-o exca­vaţie de la Lipica Gorna, şi care ţin de cultura Lipiţa, asociată tribului dacic al costobocilor”, afirmă Malgor­zata Wawer. De altfel, după cum dovedesc şi foto­grafiile din arhi­va muzeului, ast­fel de artefacte dacice sunt pre­zente, din timp în timp, în expo­ziţiile organizate de muzeul din Cracovia.

Când cauţi o brăţară şi descoperi trei!

Dar adevăratele descoperi da­cice aveam să le gă­sim, la mo­dul propriu, la Gdansk. Muzeul de Arheo­logie de la Marea Baltică e o adevărată bijuterie. Si­tuat în cen­trul vechi al oraşului, el este găzduit într-o clădire-simbol, una dintre puţinele care au rezistat după bombardamentele criminale ale armatei sovie­tice din Al Doilea Război Mondial. Un muzeu uriaş, înălţat pe mai multe nivele, cu săli în­tregi dedicate perioadei antice. Urne dacice mortuare şi săbii îndoite (sice), depuse ca ofrandă (exact cum am găsit în primăvară, la cea mai nordică cetate da­cică, cea din Ucraina, de la Malaya Kopanya), co­lane, brăţări, fibule care seamănă cu inventarul multor descoperiri de la noi, dar, din nou, nicio explicaţie relevantă sub obiectele afişate şi, din păcate, niciun specia­list în epoca romană prezent la faţa locului. “Atât şefa departamentului, doamna Malgor­zata Tus­zynska, cât şi asistenta dânsei, doam­na Ewa Adamska, sunt plecate. “Ewa este pe un şantier, la mai bine de 100 de kilo­metri de aici”, s-a scuzat arheoloaga Olga Kru­kow­ska, străduindu-se să ne ofere informaţii şi să ne fie ghid. Ne preia şi ne con­duce prin întreg muzeul, în vreme ce încearcă să afle unde au dispărut brăţă­rile de tip “Şimleu Sil­va­niei”. “Nu sunt expuse”, constatăm împreună, în faţa vitrinei în care ele s-au găsit până acum trei săptămâni.

“S-a făcut o mare expoziţie şi am luat unele dintre exponatele de valoare. Mai e doar această brăţară, cu cap de şarpe, care pare să fie şi ea tot dacică, deşi e clar că nu e cea pe care o căutaţi”. La finalul ghida­jului, Olga stabilise deja toate detaliile pentru întâlnirea mea de a doua zi cu Ewa Adamska, chiar pe şantierul de la Pudlowiec, unde se afla la săpat. “Ewa vă poate da toate detaliile pentru ceea ce căutaţi”, ne-a asigurat, la plecarea de la Mu­zeul de Arheologie din Gdansk, Olga Krukowska.

Ne-am pornit cu noaptea în cap spre Pudlowiec şi bine am făcut. GPS-ul ne-a scos în cu totul altă parte, iar de acolo, de-abia cu ajutorul unor instalatori polo­nezi, cu practica făcută în Marea Britanie şi cu engleza bine învăţată, am ajuns pe drumul cel bun. Numai că Pudlowiec-ul e un sătuc mut. Cu greu găsim pe cineva la un mic atelier auto. “Nu e aici şeful”, era singura replică într-o limbă străină a femeii de serviciu care pă­­­zea birourile. Dar înţelege ce căutăm, “Aaa, ar­cheo­­logiczne!!!” şi, în lipsă de cuvinte, ne trage după ea în mansarda atelierului, de unde se văd frumos câm­purile agricole, impecabil cultivate, ale Poloniei.

Ne arată cu degetul spre nişte baloţi de paie, iar de acolo, nu mai e mult până la şantierul arheologic. Ajun­­gem în 5 minute în mijlocul unui loc ce aduce mai degrabă a deşert decât a şantier. Bate un vânt as­pru, care ridică colbul făcut de muncitorii ce trudesc cot la cot, lângă cercetătoarea noastră. Ewa Adamska ne întâmpină, ca o veritabilă arheoloagă, cu hârleţul în mână şi cu faţa bătută de praf şi de soare. Vorbeşte greu engleză, iar gesturile de care se ajută ca să se facă înţeleasă o obosesc mai rău ca datul la lopată. Dar are încăpăţâ­narea specifică meseriei pe care şi-a ales-o şi nu ne lasă să plecăm de aco­lo nelă­muriţi. Nu îi e foarte clar ce cău­tăm de fapt, cu ce ne poate ajuta, dacă sun­tem arheologi sau jurna­lişti. O con­vingem că nu facem spionaj ştiin­ţific şi că, pur şi sim­plu, căutăm să aducem noi in­for­maţii pentru cititorii noştri, des­pre cele mai noi descoperiri legate de civi­li­zaţia da­cică.

Îi explicăm faptul că încer­căm să găsim o bră­ţară anume, iar Ewa îmi cere pixul şi îmi desenează pe agendă capul de şarpe al brăţării pe care o vă­zusem cu o zi înainte la Gdansk. Extra­ordinar! Căutam o brăţară dacică şi gă­sim o alta! Apoi îi arăt imaginea cu brăţa­ra de tip “Şimleu Silvaniei”. Pufneşte în râs. “Nu pot să cred că asta căutaţi voi! Căutaţi «brăţări cu feres­tre»? Tocmai am găsit două astfel de brăţări pe şan­tierul de la Skars­zewy, acum câteva luni”, spune Ewa. E o informaţie exclusivă, avea să îmi confirme şefa ei. Nimeni în afară de cele două arheoloage nu ştie despre această descoperire. Ewa Adamska urmează să publice în cu­rând cercetarea legată de cele două brăţări cu ferestre. “Sunt nişte exemplare foarte spe­ciale şi foarte impor­tante pentru noi, aşa că ţinem totul la secret, dar vă promitem că vă vom pune la dispo­ziţie imagini cu ele, în momentul când studiul nostru va fi gata”, îmi ex­plică la telefon Malgorzata Tus­zyn­ska, superioara Ewei la Muzeul de Arheo­logie din Gdansk.

Informaţia legată de cele două noi brăţări dacice cu ferestre este extraordinară: pe harta lui Marcin Rudnicki, în nordul Poloniei, pe lân­gă Gdansk, erau cunoscute până acum trei exem­plare. Din start, acum avem cinci brăţări la Gdansk, plus cele 11 din Româ­nia! Dacă le pu­nem la socoteală şi pe cele două din nordul Ger­maniei, avem la Bal­tica aproape la fel de multe bră­ţări “tip Şimleu Silvaniei”, câte au fost găsite la noi în ţară! Şi, la cât de cu spor şi de serios se face arheologie în Polonia, n-ar fi exclus ca în doi ani să avem mai multe brăţări dacice la Ma­rea Baltică decât în Ardeal! Mar­cin Rudnicki avea mare dreptate: “Acesta este abia înce­pu­tul!”. N-a trebuit decât să ne punem la drum, ca să găsim trei noi dovezi fabuloase ale influen­ţei lumii dacice la Marea Balti­că. Iar Gdansk-ul şi Lalendorf-ul erau, la fel ca în promisiunea lui Marcin, doar începutul aventurii noastre pe urme dacice în nordul continentului…