Întrebarea dacă geții (sau geto-dacii) și goții ar fi același popor este una veche, cu rădăcini în sursele clasice și în istoriografia modernă. În realitate, majoritatea istoricilor disting clar cele două grupuri. Geții erau un popor tracic anticului bazin carpatic și dunărean, atestat în sursele grecești încă din sec. VI î.Hr.. În schimb, goții au apărut în sursele romane abia în sec. III d.Hr., fiind un popor germanic răsăritean, care și-a făcut simțită prezența în zonele nord-pontice (în jurul Donului și al Niprului) înainte de marile migrații barbare din secolele III–V. Prin urmare, din perspectivă istorică și cronologică de bază, geții/geto-dacii și goții au origini, limbi și contexte culturale diferite, deși unele legături au fost alimentate de tradiții literare și ideologii naționaliste.

Cine erau geții (Geto-Dacii)?

Geții sau Getae erau un popor tracic antic, locuind pe malurile Dunării de Jos și în împrejurimi (regiunile de azi nordul Bulgariei și sudul României). În izvoarele antice ei apar ca rude ale dacilor – romanii îi numeau uneori chiar indistinct pe amândouă „daci” – și împărtășeau multe trăsături culturale (adesea denumite „geto-dace”). Strabon scrie explicit că „dacii și getii, triburi tracice la nord de Dunăre, erau unul și același popor” și vorbeau o limbă comună. Și Cassius Dio subliniază că „getii reprezintă un același popor cu dacii; Getae este numele lor grec”. Puternici și pricepuți călăreți sau arcași, geții îi fascinau pe greci: Herodot îi numește „cei mai viteji și mai drepți dintre tracii” și relatează credința lor că sufletul este nemuritor. În perioada lui Burebista (sec. I a.Chr.) geto-dacii au constituit un stat puternic în regiune, care a fost apoi cucerit de romani sub Traian în 106 d.Hr. După înfrângere, o parte din geți au devenit romanizați (daco-romani), iar mențiunile antice despre geți dispar treptat. Unii autori latini târzii menționează suverani precum Deceneu (succesorul lui Zalmoxis) sau Decebal – persoane istorice foarte importante pentru geți/Daci în secolul I d.Hr. – dar, în general, cultura geto-dacică antică rămâne bine delimitată de cea a goților medievali.

Cine erau goții?

Goții (Gothi), pe de altă parte, erau un popor germanic răsăritean, primul popor germanic consemnat pe bancurile Dunării în secolul al III-lea d.Hr. În această perioadă ei apăreau ca oameni liberi în stepele pontice şi în părţi din Balcani. În lucrarea sa Getica (sec. VI), Iordanes preia tradiția că „goții” ar fi venit din Scandinavia, dar această narațiune legendară nu este considerată sursă de încredere. Realitățile arheologice și lingvistice plasează originea geților scandinavi la izvorul Marii Baltice, iar migrațiile lor către Marea Neagră par să fi avut loc treptat, din primele decenii ale erei noastre, consolidându-i acolo spre secolul al III-lea și apoi transformându-i în coaliții care au intrat în conflict cu Imperiul Roman. Ca „germani orientali”, goții practicau cultivarea cerealelor, creșterea cailor și aveau propriile obiceiuri funerare (morminte ritually cremated sau înhumate în mobilier caracteristic). Ei au fost împărțiți în vizigoți (gotii de vest) și ostrogoți (gotii de est) după anul 200, iar ambele ramuri au jucat roluri majore în decăderea părții de vest a Imperiului Roman (participând, spre exemplu, la jafuri sau la stabilirea regatelor barbare în provinciile vestice). Criticile moderne le consideră cultura și limba germanice, foarte departe de lumea tracică a geților.

Sursele antice și confuzia istorică

Sursele antice, deși au menționat atât geții cât și goții, i-au tratat ca fenomene de epoci și popoare distincte. De pildă, Herodot (sec. V a.Chr.) vorbește despre geții tracici de la Dunăre și despre Zeul Zamolxis, dar nu menționează deloc populații germanice. Strabon (sec. I d.Hr.) și alți geografi antici descriu geții și dacii ca popoare tracice și nu amestecă noțiunea de „get” cu cea de „got”. În schimb, sursele târzii – în special cele din Antichitatea târzie și Evul Mediu – leagă numele. Pliniu cel Bătrân (c. 77–79 d.Hr.) consemnează că „geții – pe care romanii îi numesc daci”, consolidând echivalența românilor dintre Getae și Daci. Dar abia autorii post-romani îndepărtați de evenimente au creat confuzia propriu-zisă: istoricul Cassiodor scrie în secolul al VI-lea din perspectiva formării regatului ostrogot că „goții erau și geți” – de fapt el compune o istorie care leagă din motive politice originea goților de vechea Dacie. Succesorul său, Iordanes, sintetizează în Getica (551 d.Hr.) ideea că goții și geții ar fi același popor. Critici moderni notează însă că aceasta a fost o confuzie intenționată: Iordanes se sprijină pe o tradiție populară și pe „Genealogia Gothorum” a lui Cassiodor, care tindea să glorifice dinastii gote prin legarea lor de „poporul geților”.

Pe scurt, sursele antice timpurii nu confundă geții cu goții. De pildă, geții apar ca tracii credincioși lui Zamolxis și războinici viteji în scrierile lui Herodot, în vreme ce Cassius Dio (sec. II–III d.Hr.) scrie că geții/dacii „îi numesc Daci” și folosește deopotrivă ambele denumiri pentru populațiile din Dobrogea și Muntenia. Abia lucrările târzii de factură politică, precum Getica lui Iordanes, creează o identitate artificială între „Gothi” și „Getae” – o confuzie scosă în evidență de istorici, care subliniază că ea nu are suport în cercetarea contemporană.

Dovezi lingvistice, arheologice și culturale

Din perspectiva lingvistică și culturală, nu există dovezi concludente care să unească geții cu goții. Lingvistic, goții vorbeau o limbă germanică (din familia limbilor indo-europene occidentale), atestată în alfabetul gotic târziu, pe când geții/dacii vorbeau limbi tracice satem (rude apropiate de iluși sau vechi iliri), altele din aceeași ramură indo-europeană, dar fără legătură directă cu germanica. În literatura de specialitate se subliniază că goții sunt clasificați în mod unanim ca popor germanic, în timp ce limbajul geto-dacic nu are evidențe de continuitate cu limbile germanice. Nu există testimonii că geții ar fi adoptat limba gotică sau invers.

Arheologia confirmă de asemenea separarea: cultura materială geto-dacică (pile de bordeie dacice, ceramică decorată specific, fortificații de tip „Sarmizegetusa”, vestigii ale sanctuarelor lui Zamolxis etc.) este diferită de cea geto-gotică (cultura Cherniakhiv/Cernjachov a goților, de secolele II–V e.n., cu tipuri de ceramică, paftale și necropole de factură romanizată și germanică). Studiile moderne consideră că această cultură „Cherniakhov” este un mozaic multi-etnic în care geții (inclusiv daco-romanii romanizați), sarmații și goții au contribuit, nu o descendență directă din geto-daci. De exemplu, un site arheologic mixt al popoarelor estice (Ucraina și sudul Rusiei) arată că elementele germane se adaugă celorlalte ingrediente culturale locale, fără a indica o continuitate demografică cu străvechii geți. În esență, lipsa unei culturi materiale unice și a oricărei linii genetice sau lingvistice demonstrabile între geto-daci și goți arată că nu avem dovada că ei ar fi fost același popor.

Teorii controversate și pseudo-istorice

În rândul unor autori români naționalist-inspirați (numiți uneori „dacopați” sau „protochroniști”), s-au vehiculat teorii fanteziste menite să alăture geții și goții. Nicolae Densușianu, în lucrarea Dacia preistorică (1913), a inclus în „istoria sacră” a Daciei ideea unui veșnic popor-mamă al românilor format din illiri, traci, geți și daci, conectând legendele locale la mitologia europeană. Astfel, schema lui Densușianu începe cu „ILLIRII-TRACII-GEȚII-DACII, Națiunea matcă” a spațiului carpatic, prezentându-i ca o unitate continuă și unică. Ulterior, alți autori de factură pseudoscholară au pretins „demonstrații” inventive: de pildă, că numele „Goți” ar deriva din „Geți”, că faptul că poartă blană de urs și cojoc i-ar apropia de spiritualitatea geților, sau că Daci și Geți și-ar fi menținut continuitatea religioasă și lingvistică până în Evul Mediu. Aceste idei (de exemplu lansate în publicații ca Zalmoxis. Istorii despre un zeu de Croitoru sau pe bloguri de extrema dreaptă) nu au fundament academic și ignoră documentele istorice. Tot controversial este conceptul de „continuitate mitologică” exagerată, care susține că elemente ca zeul Zalmoxis ar fi „evoluat” în alte mituri („întruchipări” ale lui Hristos sau ale conștiinței naționale) – o abordare privită ca speculativă. Academia română și istoriografia profesională refuză în general astfel de teorii fără probe concrete. De pildă, critici ai dacopației subliniază că studierea limbii dacice e încă foarte fragmentară și că „nu știm dacă [geții și dacii] erau același popor”, autoritate invocată fiind arheologul Ion Coja și alții (deși nu vom cita bloguri de amatori, merită menționat că poziția mainstream admite doar posibile legături etnice, nu identitate totală).

În concluzie, „dacopații” și avangardiștii protochroniști au popularizat ideea că geto-dacii (și implicit geții) ar fi fost identici cu goții, pentru a susține pretinse moșteniri străvechi, dar aceste ipoteze sunt respinse de istoricii profesioniști ca fiind lipsite de bază solidă. Corespunzător, în bibliografiile academice nu veți găsi lucrări serioase care să susțină cu date geții = goții; dimpotrivă, se arată că influența reală a geto-dacilor asupra popoarelor răsăritene e nesemnificativă.

Viziuni în istoriografia internațională și cultura populară românească

În istoriografia internațională de specialitate, consensul este că geții și goții sunt două entități diferite. Lucrări de referință (cărți și articole istorice moderne) clasifică clar goții ca germani orientali și geții ca tracii balcano-dunăreni. De exemplu, Wikipedia și alte surse accesibile subliniază că „goții au fost un popor germanic răsăritean” și chiar avertizează că narațiunea lui Iordanes despre migrația scandinavă este legendă. Cercetători ca Wolfram sau Halsall reafirmă că termenul „Getae” a început să fie folosit în unele cronici târzii în sens greșit pentru goți, dar că din punct de vedere lingvistic și cultural goții nu au nimic de-a face cu tracii din antichitate. În schimb, în cultura populară românească se regăsește uneori o simpatie naționalistă pentru ideea de „strămoși geto-daci”, ceea ce poate alimenta confuzii. Mass-media tabloide, forumuri și uneori unii autori români defășoară subiectul în termeni senzaționali (p. ex. titluri de genul „Civilizația getă a cucerit lumea!” sau „Geniul daco-roman, neînțeles de străini”). Acest curent pseudo-istoric e denunțat de mulți intelectuali ca Dan Alexe sau de academia română ca „dacopație”. În școală însă, Istoria Românilor tradițională recunoaște doar continuitatea daco-romană, fără a împleti geții cu goții. Astfel, există o discrepanță clară: istoriografia profesională (română și străină) refuză echivalența Geți‑Goți, pe când unele curente populare favorizează acest mit.

Analiză critică și concluzii

În lumina dovezilor istorice și științifice, răspunsul se conturează astfel: nu, geții și goții nu erau același popor. Geții/geto-dacii sunt un popor tracic al antichității locale, cu limba și obiceiuri proprii, în timp ce goții sunt un popor germanic răsăritean consemnat mult mai târziu. Afirmațiile literare târzii precum cea a lui Iordanes – că „goții sunt geții” – trebuie puse în context: ele provin dintr-o epică propagandistică a Regatului Ostrogot, nu din registre contemporane evenimentelor. Sursele clasice (Herodot, Strabon, Cassius Dio, Pliniu) făceau clar distincția între geți/daci și orice alte popoare. Lingvistic, germanicii nu vorbesc limba tracică; cultural, elementele geto-dace nu supraviețuiesc în lumea gotică decât sub formă de amestecuri arheologice (cultura Cherniakhov) fără continuitate proprie.

Pe de altă parte, nici o teorie academică serioasă nu susține vreo „unitate etnică” a geto-dacilor cu goții. În fapt, istoricii notează că mișcările triburilor vechi și schimbările de denumiri erau frecvente (unii geți puteau fi incluși sub numele mai larg de daci, alții menținând numele get); însă acestea nu implică că întreaga națiune geților s-a transformat peste noapte în goți. După invazia hunică din 376 d.Hr., goții răsăriteni (Visigoths, Ostrogoths) au urmat propriul parcurs istoric, iar geții/dacii erau deja amestecați în substratul populațiilor locale. Astfel, diferențele sunt de netrecut: realitatea documentară și arheologică plasează Geții în epoca antichității balcanice, iar goții în perioada migrațiilor târzii (imperiul lui Gaiseric, regelui bizantin etc.).

În concluzie, tiparele rezonabile vorbesc de două entități distincte. Acceptate academic sunt ideile că Geții și Dacii erau triburi înrudite din familia tracică, respectiv că goții erau germanici orientali fără legătură de sânge sau limbă cu tracii. Teoriile opuse – fie că geții s-au transformat în goți, fie că goții ar fi simple ramificații ale tracilor – sunt considerate pseudohistorice. Diferența esențială e că istoriografia științifică se bazează pe surse critice și dovezi interdisciplinare, în timp ce „mitul geților = goților” rămâne un narativ popular fără susținere reală în date. Astfel, totul indică că geții și goții au fost două popoare diferite, cu propriile lor istorii.