Întrebarea dacă Burebista, marele rege al dacilor din secolul I î.Hr., a creat de fapt „primul stat dacic” este veche şi încă aprinde dezbateri între istorici. Nicolae Iorga nota încă de acum un secol că întocmirea „primei sinteze: Regatul dacilor” a stârnit mereu controverse şi sensibilităţi. Vom analiza mai jos cum arată Dacia înainte de Burebista, în ce măsură el a unificat triburile geto-dace, ce mărturii avem din izvoarele antice (Strabon, Jordanes etc.), şi ce spun istoricii moderni despre natura formării politice de atunci – încercând să înțelegem dacă ne aflăm în faţa unui veritabil stat sau doar a unei megale arche tribale.
Contextul Daciei înainte de Burebista
Înainte de epoca sa, teritoriul carpato-danubiano-pontic era împărţit între multiple triburi geto-dace (Carpi, Costoboci, Coryluroi ș.a.) care împărtășeau limba şi credințele religioase ale tracilor. Sursele antice atrag atenţia asupra unei identităţi etnice comune: istoricii scot în evidență că geţii şi dacii vorbeau aceeași limbă și venerau un zeu suprem (Zamolxis sau Zalmoxis). Cultura dacică era puternic influențată de Latène, existând așezări fortificate și centre urbane cu elemente elenistice (monedă, administrație locală). În această perioadă nu existau însă instituţii statale moderne: organizarea socială era tribală, fără monede proprii răspândite sau autorități centralizate certe.
Spaţiul dacic a fost totuși marcat de tumultul războaielor romano-pontice. În vremea celui de-al III-lea Război mitridatic (74–71 î.Hr.) triburile geto-dace şi cele vecine – bastarni, sciti – s-au aliat temporar în rezistenţa contra regelui Mithridates al Pontului, apoi și contra romanilor. La sfârşitul anilor 60 î.Hr. Roma a trimis legiuni în zonă: în 62-61 î.Hr. orașul grecesc Histria (Dinogeţia) s-a revoltat şi a fost devastat de daci, iar în 61 î.Hr. legiunile comandate de Antonius Hybrida au suferit înfrângeri în fața geţilor lui Burebista. În urma acestor confruntări, Burebista îşi fixează capitala pe teritoriul Daciei (probabil în Muntenia), săpând valuri de apărare şi consolidându-şi puterea. El supune treptat așezări grecești de la ţărm (Tomis, Callatis, Istros/Olbia ş.a.) și duce campanii victorioase pe fluviu şi în celticele Banat şi Oltenia. Astfel, la începutul domniei sale Dacia începea să iasă din criza tribală anterioară, pregătind terenul pentru unificarea triburilor.
Burebista și unificarea triburilor geto-dace
Domnind în jurul anului 82–44 î.Hr., Burebista a valorificat conjunctura: el s-a proclamat „rege al tuturor geto-dacilor” și, prin forța armelor și alianțe matrimoniale, a unificat numeroase triburi geto-dace. Strabon menționează că în doar câțiva ani Burebista a „întemeiat o mare împărăție și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine”. Astfel, la apogeu, Regatul său se întindea dinspre sudul Banatului şi Olteniei până la Marea Neagră (Dobrogea) şi, după unele izvoare, chiar peste Dunăre, în Moesia ocupată la timpul său. Imaginea următoare arată extinderea Daciei sub Burebista:
Harta Daciei la apogeul domniei lui Burebista. Sub conducerea sa, Burebista a reușit să cucerească sau să alipească triburile celților din vest (boieni, taurisci) și să amenințe puternicii Bastarni. Inscripții contemporane atestă titulatura grandioasă acordată lui de supușii săi: o inscripție descoperită la Dionysopolis (Balcic de azi) îl numește „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”. Succesul politic al lui Burebista stă însă în primul rând în coeziunea triburilor geto-dace: istoricii români precizează că el a reunit toate seminţiile dacice într-o structură mai unită, fondând pe timpul său „primul stat dac centralizat și independent”.
Izvoare antice despre Burebista
Principalele referinţe antice despre Burebista vin de la geograful grec Strabon (Geografia, circa 20 d.Hr.) şi de la istoricul roman târziu Iordanes (sec. VI d.Hr., în Getica). Strabon îl numește pe Burebista un „bărbat get” (adică geț sau dac) care, ajungând stăpân al neamului său, a creat un imperiu temut chiar de romani. El relatează că, în vremea când Burebista („Byrebistas”) domnea peste geți, împotriva lui deja se pregătea o expediție a succesorului lui Iulius Cezar. Altfel spus, în toamna anului 44 î.Hr. Cezar plănuia să-i facă un război, deși nu mai apuca – fiind asasinat – să-și ducă planul la îndeplinire. Strabon mai consemnează rolul marelui preot Deceneu (Dicineus) în instituirea unei doctrini etice și religioase a dacilor (reînviind ideile pitagoreice ale lui Zamolxis) sub împărăția lui Burebista.
Jordanes, care preia tradiția antică a geților în secolul VI d.Hr., descrie în Getica viața lui Burebista fără să adauge noi detalii, dar confirmând ideea unui conducător atotputernic. El povestește cum „atunci când Buruista domnea peste geți… Dicineu a venit la Gothia […] și Buruista i-a dat putere aproape regală”. Mai departe, Jordanes remarcă că „a venit Cezar, primul dintre romani, care cucerise aproape toată lumea, și nu a putut să prevaleze împotriva goților” – aluzie clară la eșecul unei campanii romane împotriva regatului lui Burebista. (Observație: Iordanes confundă adesea goții cu geții/dacii; sursa lui principală pentru această parte a cronici este un istoric mai vechi al geților, probabil Dio Chrysostomos.)
Aceste izvoare antice ne lasă puține informații concrete despre instituțiile statale. Nu avem texte clare despre legile lui Burebista sau despre organizarea administrației; Strabon folosește cuvântul grecesc prostagma („poruncă, decret”) nu nomos („lege”), ceea ce sugerează că domnitorul promulga în principal edicte înainte de bătălie sau reguli de bază. Romanii păstrează artefacte și monumente (monede emise de unele triburi, sceptre regale sub formă de lup – draco –, basoreliefuri la columne etc.), dar niciuna dintre acestea nu atestă un stat stabil cu caracter scris și fiscal. De pildă, imaginile de pe Columna lui Traian îl înfățișează pe Burebista cu stindardul-lup al dacilor (draco), dar fără elemente administrative clare. În schimb, ele ne arată armura și podoabele războinicilor săi.
Interpretări moderne și controverse asupra „statului” lui Burebista
Istoricii români au adoptat poziții diferite față de conceptul de „stat” dac sub Burebista. Unii (Henri H. Daicoviciu, Ioan-Aurel Crisan) susțin că, prin coagularea triburilor și impunerea unui centru de putere puternic, Burebista a realizat de facto primul stat dacic centralizat. În această interpretare, Burebista ar fi luat monopolul forței armate și al mobilizării războinicilor, ar fi perceput tribut de la supușii săi și ar fi emis porunci – toate semne ale unei puteri statale. Alți istorici (Marius Macrea, Dinu Pippidi) resping această idee, considerând că se putea vorbi doar despre o uniune de triburi sub un lider militar carismatic, nu despre un stat cu instituții permanente. În termeni antici, megale archē sau basileia (guvernare mare) ar fi fost mai degrabă un consorțiu tribal autoritar, fără administrație centrală bine definită.
În realitate, formarea unui stat clasic impunea stabilirea unor legi scrise, colectarea de biruri, existența unei armate permanente şi a unei titulaturi ereditare. Dacă așa ceva a existat, dovezile lipsesc aproape cu desăvârșire. Strabon vorbește de „legile” lui Zamolxis și de poruncile lui Burebista ca de elemente de „exerciții, cumpătare și ascultare de legi”, dar fără să detalieze vreun cod legislativ propriu. Geții nu băteau monedă proprie la scară largă, iar schimburile comerciale cu Roma rămâneau obositor de tributare. După moartea lui Burebista (44 î.Hr.), regatul său s-a destrămat rapid – așa cum atestă și autorii antici – și numai după mai multe generații a reapărut sub un alt rege puternic, Decebal.
Fragmente de zale dacice din tezaurul de la Cugir (Alba Iulia, sec. I î.Hr.). Aceste zale şi alte arme și bijuterii descoperite în morminte aristocratice (găsite la Sarmizegetusa, Cugir, Baia de Aramă etc.) indică o societate ierarhizată și puternic militarizată. Totuși, ele nu transformă neapărat Dacia în „stat”: sunt dovezi ale bogăţiei și organizării militare, dar nu arată existenţa clară a unei administrații. În concluzie, Burebista a fost fără îndoială cel mai puternic conducător al Daciei antice şi unificatorul triburilor geto-dace. Dacă un „stat” în sens modern a existat, acesta a fost efemer şi a bătut mai degrabă spre o confederație cu putere centrală, nu către un regim instituționalizat la standard romani. Controversa rămâne deschisă şi astăzi: imaginea lui Burebista – mitică și frapantă prin realizările sale – continuă să fie analizată în lumina noilor descoperiri arheologice și a reexaminării critice a izvoarelor antice.
Brăţări spiralate dacice de aur (Tezaurul de la Bunești-Averești, cca. 325–275 î.Hr.). Obiecte precum aceste bijuterii arată sofisticarea culturală a dacilor, dar nu răspund întrebării politice. De aceea, istoricii se bazează pe toate dovezile disponibile – texte antice, inscripții, monede, morminte regale – pentru a forma o imagine coerentă. Până la descifrarea unor surse noi, rămân valabile doar concluziile moderate: Burebista a creat o putere geto-dacică fără precedent, pregătind un început de statalitate, dar a condus totodată o uniune tribală înrădăcinată în societatea veche a dacilor.
