Cine a fost Ioana d’Arc a Valahiei, „Fata de la Cozia” care i-a salvat viața lui Vlad Țepeș pe câmpul de luptă

În istoria medievală a Țărilor Române, numele femeilor-căpetenie sau luptătoare sunt rare, dar cu atât mai valoroase. Alexandrina de la Cozia, cunoscută și ca „Fata de la Cozia”, este una dintre cele mai curajoase și nedrept uitate figuri feminine din epoca lui Vlad Țepeș.

Fata de la Cozia, copila din Jiblea devenită simbol al rezistenței

Dacă Franța a avut-o pe Ioana d’Arc, un simbol al luptei și credinței, Valahia a avut-o pe Alexandrina, o tânără născută în satul Jiblea, pe malul Oltului, care a îndrăznit să se ridice împotriva valului vremurilor și să îmbrace, la propriu, armura unui bărbat pentru a lupta alături de domnitorul Vlad Țepeș.

La doar 16 ani, viața Alexandrinei este marcată de o tragedie. Părinții îi mor, iar orășelul Călimănești, aflat în apropierea casei natale, este distrus de trupele lui Basarab Laiotă, rival politic al lui Țepeș, sprijinit de armata otomană.

În mijlocul haosului și violenței, fata scapă cu viață și se refugiază în incinta mănăstirii Cozia. Aici însă nu găsește doar liniște, ci și o forță lăuntrică uriașă, hotărâtă să nu rămână o victimă a vremurilor.

În loc să caute adăpost permanent în spatele zidurilor mănăstirii, Alexandrina face un gest uluitor pentru epoca sa: se deghizează în bărbat, își taie părul, se îmbracă în zale și se înrolează în armata lui Vlad Țepeș. Nimeni nu-i descoperă identitatea.

Se luptă cot la cot cu bărbații, dă dovadă de curaj și iscusință și, încetul cu încetul, câștigă respectul camarazilor și al superiorilor săi.

Alexandrina l-a salvat pe voievodul Vlad Țepeș pe câmpul de luptă

Într-una dintre luptele decisive purtate de Vlad Țepeș împotriva dușmanilor interni și externi, viața domnitorului este pusă în pericol. În mijlocul câmpului de bătălie, înconjurat de oșteni otomani, Vlad riscă să fie doborât.

Este momentul în care Alexandrina intervine, cu un curaj nebunesc, se aruncă în luptă și îl salvează pe domnitor. Fără ezitare, cu o mână pe sabie și cu cealaltă protejându-l pe Țepeș, fata reușește nu doar să-l scoată din încercuire, ci și să întoarcă soarta bătăliei.

Fapta ei nu rămâne neobservată. La finalul confruntării, domnitorul o cheamă la curte pentru a o recompensa, fără să bănuiască vreo clipă că eroul este, de fapt, o femeie. O întreabă ce moșie dorește în semn de răsplată pentru fapta sa.

S-a deghizat în bărbat pentru a putea lupta în oastea domnitorului

Atunci, Alexandrina își scoate coiful, iar părul lung îi cade pe umeri. Curtea amuțește. O femeie în armură, căpitan de oaste? Într-o societate dominată de bărbați, într-o epocă în care femeile aveau puțină libertate de alegere, scena este de-a dreptul revoluționară.

Dar Vlad Țepeș, cunoscut pentru natura sa imprevizibilă și dreaptă, nu o pedepsește, ci o onorează. O declară oficial căpitan de oaste și, impresionat de loialitatea și curajul ei, îi propune să se căsătorească cu fiul său, gest care avea valoarea unei recunoașteri publice și politice de cel mai înalt rang. Practic, Alexandrina ar fi devenit parte a familiei domnitoare.

O conducătoare de temut, curajoasă și respectată

După acest episod, cariera Alexandrinei atinge un punct culminant. Participă la nenumărate lupte, conduce trupe în misiuni importante și devine o figură temută în rândurile dușmanilor.

Se spune că atât otomanii, cât și partizanii lui Basarab Laiotă îi pronunțau numele cu teamă. Prezența ei pe câmpul de luptă devenise sinonimă cu înfrângerea.

Nu era doar o strategă desăvârșită, ci și un simbol viu al curajului, al patriotismului și al egalității de facto dintre bărbați și femei. Într-o epocă în care faptele femeilor erau rareori notate în cronici, povestea Alexandrinei a fost transmisă mai mult pe cale orală sau păstrată în legende.

Din fericire, Dimitrie Bolintineanu, poet și istoric pasionat de trecutul neamului, a redat în scris o parte din istoria ei, botezând-o sugestiv „Fata de la Cozia”.

Prăbușirea unui simbol și o moarte martirică

Dar soarta nu i-a fost blândă până la capăt. Odată cu asasinarea lui Vlad Țepeș, protecția politică dispare, iar dușmanii nu întârzie să o vâneze. Alexandrina este capturată, iar răzbunarea rivalilor este nemiloasă.

Legendele spun că a fost batjocorită, umilită și ucisă cu o cruzime greu de înțeles chiar și pentru acea epocă violentă. Ar fi fost legată de doi măgari, care au fost mânați în direcții opuse, trupul ei fiind astfel sfâșiat în chinuri groaznice.

Deși moartea sa a fost uitată în istoriile oficiale, Alexandrina a rămas vie în memoria populară. Poveștile despre ea circulau în zona Vâlcii și a Oltului, fiind amintită ca un simbol de rezistență, devotament și patriotism.

Într-un fel, soarta ei seamănă tulburător cu a Ioanei d’Arc, două femei curajoase, care au luptat pentru țara lor, au fost trădate și ucise, dar reabilitate postum de istorie.

Nevoia de a redescoperi eroii uitați

Astăzi, numele Alexandrinei de la Cozia nu apare în manualele de istorie, nu este pomenit în discursurile oficiale, și rareori se vorbește despre ea în spațiul public. Cu toate acestea, povestea ei este una care merită nu doar spusă, ci și onorată.

A fost o femeie care a refuzat să accepte statutul impus de societate, care a luptat cot la cot cu bărbații, care a iubit țara și a murit pentru ea. Un simbol al devotamentului și credinței ortodoxe, dar și al luptei pentru dreptate, într-o epocă marcată de trădări și suferință.

Poate că timpul este pregătit acum, mai mult ca oricând, să recupereze astfel de figuri uitate. Să le readucem în conștiința colectivă și să le dăm locul cuvenit în panteonul eroilor naționali.

Alexandrina, „Fata de la Cozia”, nu este doar o legendă, ci o lecție vie despre curaj, sacrificiu și verticalitate morală. O figură care merită o statuie, un film, o pagină în manualele de istorie.