Mândru, orgolios, Suleyman şi-a urmat drumul trasat de istorie până în momentul în care, pe când avea doar 26 de ani, a întâlnit o sclavă care i-a bulversat destinul. Roxelana (Hürrem) și-a folosit farmecele pentru a deveni cea de-a doua soție a sultanului și apoi a complotat împotriva primei soții a acestuia. Mai mult, frumoasa ruteancă l-a convins pe Suleyman să-și omoare fiul.

Roxelana (Hürrem) era fiica unui preot din Rutenia (Ucraina), prizonieră de război în cursul campaniei din Crimeea din timpul domniei lui Selim I, vândută ca sclavă lui Makbul Ibrahim Paşa, care, după ce i-a oferit o educaţie solidă, a oferit-o cadou reginei-mame, sultana Hafsa. Aceasta, fermecată de graţia şi manierele tinerei, a trimis-o în haremul fiului său, Soliman Magnificul. Tot ea este cea care îi va da numele de «Hürrem» – «cea veselă».

În scurt timp a devenit preferata sultanului, iar după nașterea fiului lor l-a șantajat pe Suleyman cu plecarea din harem, astfel încât acesta, contrar tradiţiei, s-a căsătorit cu ea, Roxelana devenind astfel cea de-a doua soţie a sultanului.

Dragostea sultanului pentru Hürrem a înfuriat-o pe prima soţie, sultana Mahidevran. Cronicile perioadei afirmă că, într-una din zile, femeile s-au bătut atât de tare încât Hürrem, exagerându-şi rănile, a reuşit să convingă sultanul că, pentru a o pedepsi pe Mahidevran, trebuie să o exileze la Manisa, provincie al cărei guvernator era chiar fiul acesteia, Mustafa.

Fosta sclavă ruteană l-a determinat pe sultan să se îndrăgostească atât de nebuneşte de ea încât, de multe ori, acesta părea că o asculta orbeşte. Profitând de marea iubire a sultanului pentru ea, Hürrem a înlăturat toate barierele care îi blocau ambiţiile. Și totuși, n-a reușit să aibă nicio influenţă asupra primului-ministru, Ibrahim Paşa. Acesta din urmă îl susţinea pe Mustafa ca prinţ moştenitor, fiul sultanei Mahidevran.

În consecinţă, Hürrem urmărea să îl elimine pe acest om, care îi compromitea toate proiectele. Eliminarea lui Ibrahim Pașa ar fi constituit însă numai o victorie de etapă, scopul final fiind înlăturarea lui Mustafa, fiul lui Suleyman de la sultana Mahidevran.

Contextul politic al Imperiului Otoman în secolul al XVI-lea

La mijlocul secolului al XVI-lea, sub domnia Sultanului Süleyman Magnificul (1520–1566), Imperiul Otoman se afla în plin avânt de expansiune şi consolidare. În această perioadă, imperiul domina teritorii întinse pe trei continente, de la Balcani şi Ungaria până în Mesopotamia și Nordul Africii. În același timp, succesul militar și influența politică a sultanului vin la pachet cu provocări interne, în special pe problema succesiunii. Spre deosebire de monarhiile europene cu linie ereditară fixă, otomanii nu aveau lege de succesiune, iar primul la tron era practic fratele sau fiul cel mai capabil. Tradiția era ca la încoronare un sultan să îşi elimine toţi fraţii (practica numită kardeş katliamı). Astfel, după moartea constantă a fiilor săi mai mici, Süleyman și-a rămas cu patru fii supraviețuitori – dintre care Mustafa era cel mai în vârstă – ceea ce transforma orice conflict familial într-o potențială criză de stabilitate.

Roxelana (Hürrem Sultan) la curte

Roxelana – cunoscută sub numele turcesc Hürrem Sultan – a fost înrăită de necaz la curtea otomană: capturată în tinerețe în Crimeea și vândută ca sclavă în capitală, ea a devenit rapid una dintre consortele preferate ale lui Süleyman. Princesa de origine ruteană a dat naștere întâi fiului Mehmet (1521), iar mai apoi încă patru băieți, o situație rară în haremul otoman care prevedea în mod normal un singur fiu per concubină. În recunoașterea influenței sale, Süleyman a legiferat căsătoria cu Hürrem – un eveniment excepțional care a eliberat-o din statutul de sclavă. Această ascensiune fulgerătoare i-a atras Roxelanei invidii și acuzații: rivalele de la palat o acuzau de «vrajărie» și de complot, inclusiv de asasinarea Marelui Vizir Ibrahim Pașa în 1536 pentru a-și elimina un rival în fața sultanului. Însă în pofida scandalurilor, Roxelana și-a sporit treptat rolul politic: după 1534 ea a fost prima concubină devenită soție legală a sultanului, împărtășind cu acesta corespondență de stat (cu dușmanii Persiei sau Poloniei) și comisionând mari proiecte arhitecturale în Istanbul. Puterea ei în harem – și prin extensie la curte – va crește continuu, iar deținută subiecte şi favoriți de încredere, familia Roxelanei formează una dintre principalele facțiuni politice din palatul Topkapi.

Relația dintre Suleyman și prințul Mustafa

Şehzade Mustafa (n.1515) era fiul cel mai mare al lui Süleyman, din relația anterioară cu Mahidevran (uneori numită Gülbahar). El a fost crescut ca moștenitor prezumtiv al tronului, fiind guvernator al provinciei Manisa (1533–1541) și apoi al Amasyei (1541–1553), zone strategice pentru pregătirea succesorilor. Mustafa se bucură de aprecieri deosebite ale ieniceriilor și ale elitelor militare pentru vitejie și calități de lider. În 1543, după decesul prematur al fiului favorizat al lui Süleyman, prințul Mehmed (fiul Hürrem), Mustafa a rămas practic singurul moștenitor în viață recunoscut pe deplin. În plus, faptele lui militare îl făceau popular în armată și în rândul populației, ceea ce în contextul tradiției otomane făcea din el candidatul natural la tron. Acest lucru îl plasa într-o poziție de top în ordinea succesiunii, după moartea tatălui său.

Intrigile de la palat și conflictul cu marele vizir Ibrahim Pașa

Palatul imperial era divizat în două tabere principale: una condusă de Hürrem Sultan şi de prinţesa Mihrimah (fiica Roxelanei), sprijiniţi de Rüstem Pașa (ginerele lor, numit mare vizir în 1544), şi alta loială lui Mustafa, în frunte cu Mahidevran şi aliatul ei inițial, Ibrahim Pașa. Marele vizir Ibrahim, fost prieten al lui Süleyman, îl susţinea pe Mustafa ca viitor sultan. Totuși, influența crescândă a Roxelanei a dus la ciocniri: contemporanii au crezut că în 1536 Roxelana ar fi conspirat la îndepărtarea vizirului Ibrahim, acuzându-l de aroganţă şi trădare pentru a neutraliza garanţiile succesului lui Mustafa. Oricum ar fi fost în realitate, Ibrahim a fost executat de Süleyman la 1536, iar în locul lui a venit Rüstem Pașa, un aliat de nădejde al Roxelanei. Căsătoria dintre Mihrimah și Rüstem a consolidat o «a doua tabără» politică, iar istoricul Leslie Peirce menţionează că Roxelana a acționat pentru a «elimina pe cei care susțineau succesiunea lui Mustafa» în favoarea fiilor ei. În ansamblu, se poate spune că la palat Hürrem și adepții ei au lucrat hotărât să descurajeze sprijinul pentru Şehzade Mustafa, forțând alegerea unui moștenitor mai apropiat de linia maternă a Roxelanei.

Campania din 1553 și execuția lui Mustafa

În 1553, Süleyman pornise în ultima sa campanie majoră împotriva dinastiei Safavid din Persia. Însă în toiul acesteia au apărut zvonuri despre uneltiri: se spunea că Mustafa ar fi plănuit să plece cu armata înapoi la Istanbul și să-și ia tronul cu ajutor străin. Deși succesiunea otomana nu presupunea aresturi de drept, teama de o revoltă a armatei era simptomatică. Conform surselor vremii, în vara lui 1553 sultanul a ordonat arestarea prinţului Mustafa. La 6 octombrie 1553, Mustafa a fost chemat de la tabăra militară din Anatolia și, după obiceiul formal, a intrat dezarmat în cortul sultanului. Acolo a fost atacat de călăii imperiali și strangulat cu șnur de mătase până la moarte. Cadavrul său a fost expus în faţa cortului ca avertisment pentru susţinătorii săi. Motivul invocat oficial a fost teama unei rebeliuni, deși acuzaţiile de trădare rămân neconfirmate. Relatările dramatice ale epocii și ale posterității propagă ideea că Roxelana și Rüstem Pașa au ordonat falsificarea unor scrisori între Mustafa și împăratul persan Tahmasp, creând dovada unor negocieri secrete de răsturnare a lui Süleyman. Oricare ar fi fost mecanismul exact, cert este că prin uciderea celui mai mare prinţ, sultanul și-a «rezolvat» problema succesiunii în mod brutal.

Reacția armatei, a populației și a cronicilor contemporane

Vestea execuției a declanșat șoc și proteste la nivelul armatei și al populației otomane. Janissarii și oastea, care preferau pe Mustafa, au fost „înfuriați” că acesta fusese pedepsit. După relatarea unui cronicar contemporan, Rüstem Pașa și-a dat seama că își pierduse controlul asupra trupelor, deoarece „oricare mișcare a lui Mustafa ar fi atras toți soldații spre el”. În fața acestei tensiuni, Süleyman a demis rapid pe Rüstem din funcție, pentru a calma spiritele. În scrierile vremii, execuția a fost percepută ca o nedreptate. Poeții otomani au compus elegii și au prezentat uciderea lui Mustafa drept jertfa unui martir; unul dintre cronogramele populare acuza deschis „conspirația și înșelăciunea lui Rüstem” pentru moartea prințului. Cei mai importanți cronicari ai epocii, precum Taşlıcalı Yahya, au întărit ideea că Mustafa nu avea nicio vină și că fusese înscenată. În străinătate, ambasadorii Vienei sau ai Veneției au consemnat indignarea armatei otomane, iar unii nobili otomani au considerat decizia sultanului una ilogică. În ansamblu, represiunea care a urmat (executarea prietenilor lui Mustafa sau împrăștierea averilor sale) și evenimentele care au urmat au arătat că poporul îl vedea pe Mustafa drept adevăratul succesoriabil.

Roxelana în memoria istoriei: intrigantă sau mamă protectoare?

Figura Roxelanei a rămas controversată în istorie. Sursele contemporane otomane și europene scriau adesea despre o vrăjitoare intrigoasă, o femeie care „l-a determinat” pe Suleiman să-și lichideze propriii fii. De pildă, cronicarul Paolo Giovio și trimișii venețieni îi atribuie Roxelanei și lui Rüstem complotul din 1553, iar rudele prințesei condamneau figura Hürrem ca responsabilă pentru ura lui Mustafa. Și în „cântecele” armatei, ea apare deseori portretizată ca personificarea răutății politice. Cu toate acestea, istorici moderni caută nuanțe: ei remarcă că majoritatea relatărilor vechi se bazează pe zvonuri și surse secundare, nu pe mărturii de primă mână. În lipsa accesului străinilor în harem și a documentelor interne, multe detalii au fost consemnate doar din a doua mână (relațiile embasadorilor occidentali, cronici otomane redactate decenii mai târziu etc.). În consecință, savanții actuali privesc cu precauție acuzațiile de conspirație: oare Roxelana era cu adevărat o intrigantă necruțătoare sau doar o mamă ambițioasă înconjurată de invidii? Unii autori contemporani subliniază că ea căuta în primul rând securitatea copiilor săi, nu neapărat slăbirea lui Mustafa în sine. Însă pentru poporul și cronicarii timpului, Roxelana a rămas portretizată ca mărul discordiei, mama puternică care a contribuit indirect la tragedia fratelui vitreg. Astfel, în memoria colectivă, Roxelana osciliază între imaginea negativă de manipulatoare și cea oarecum pozitivă a unei sultane protectoare, reflectând ambiguitățile politicii otomane din vremea lui Süleyman.

Surse: Analiza acestui eveniment se bazează pe cronici otomane și rapoarte diplomatice din secolul al XVI-lea, precum și pe lucrări de istorie modernă. În plus față de sursele citate mai sus, intervenții ale diplomaților occidentali ca Ogier de Busbecq sau Nicholas de Moffan furnizează perspective contrastante, iar cercetările recente pun în context «legendele» despre Roxelana. Prin urmare, părerea generală de azi tinde să vadă ficțiunile „învinuindu-i” Roxelanei ca pe un produs al imaginației contemporanilor, nu ca pe o realitate documentată.